Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a făcut anunțul mult așteptat de toată lumea. Va fi pentru prima oară în istorie, când o vom lua înaintea ungarilor.
Lucian Bode, a anunțat vineri că în luna iunie vor fi daţi în trafic 5,3 km din Autostrada Transilvania, între Borş şi Biharia.
„Vom finaliza 5,3 km de la Borş la Biharia, pentru prima dată în istorie înaintea celor din Ungaria, acest capăt de autostradă în luna iunie, iar acest obiectiv va fi dat în trafic. De la Biharia la Chiribiş sperăm ca instanţa să se pronunţe cât mai repede, pentru a semna contractul de proiectare şi execuţie”, a declarat Lucian Bode.
De asemenea, ministrul a vorbit și despre licitaţia pe sectorul Chiribiş-Suplacu de Barcău, care va fi reluată în curând.
„De la Chiribiş la Suplacu de Barcău este de neimaginat cum o companie din Croaţia câştigă licitaţia pe acest tronson, în condiţiile în care era în faliment în ţara de origine. Aici am reluat procedura de licitaţie. De la Suplacu de Barcău la Nuşfalău, ANAP ne-a confirmat că documentaţia este în regulă şi vom scoate la licitație în zilele următoare proiectarea şi execuţia pentru tronson”, a menţionat ministrul Transporturilor, potrivit Agerpres.
Vezi și:
EXCLUSIV Acțiune, motor! Marcel Vela filmează??!
Cine ar fi îngenuncheat-o pe Ana Birchall – De ce nu ar fi ajuns ministru în Guvernul Orban
EXCLUSIV Şmen făcut de Guvernul Orban! Condiția care le anulează acest drept polițiștilor și militarilor
Lucian Bode a făcut anunțul mult așteptat! România va depăși Ungaria pentru prima dată
Trending

23 marEntertainment
Fiica lui Horia Moculescu, îngropată în datorii. Compozitorul i-a lăsat rate pe următorii 8 ani în loc de moștenire

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

circa 1 oră în urmăSocial
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

21 marActual
Bani să-ți repari mașina dacă ai avarie din cauza unei gropi. Toți șoferii români au acest drept, doar trebuie să știe cum să-l folosească

21 marActual
Greșelile frecvente care duc la toxiinfecție alimentară. Recomandările ANSVSA pentru a preveni astfel de probleme

21 marActual
Se scumpesc produsele de bază în toate supermarketurile din România. Cresc prețurile la pâine, lapte și alte alimente

20 marActual



