Lucian Bode, ieșire în forță despre incidentul de la Constanța: 'Acolo au fost bâlbe de la un capăt la altul, de când a fost anunțat la 112 până la momentul intervenției'

Autor: Cătălin Motea

Publicat: 22-02-2021 10:45

Actualizat: 22-02-2021 10:21

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a declarat, luni, că un ofiţer cu funcţie de conducere din cadrul ISU Constanţa, care avea responsabilităţi legate de dotarea cu echipamente, a depus cerere de pensionare.


"Un ofiţer cu funcţie de conducere din cadrul ISU Constanţa şi-a depus raportul de pensionare, raportul a fost aprobat de domnul general Iamandi şi respectivul ofiţer va merge la pensie - o persoană cu responsabilităţi în ceea ce priveşte componenta logistică", a spus Bode, întrebat în legătură cu incidentul de săptămâna trecută în care o femeie a căzut în gol de la etajul 6 al unui imobil, autoscara pompierilor fiind defectă.

Bode a precizat că luni începe cercetarea disciplinară a celor trei ofiţeri cu responsabilităţi în acel caz, "dincolo de sancţiunile care deja au fost date".


"Eu cred că astfel de derapaje (...) nu sunt permise şi acolo au fost bâlbe de la un capăt la altul, de când a fost anunţat la 112 până la momentul intervenţiei. Toate aceste bâlbe vor fi cercetate şi concluziile specialiştilor vă vor fi prezentate", a precizat Lucian Bode.

Ministrul de Interne a reamintit că tot de luni începe să funcţioneze grupul de lucru care, în maximum două - trei săptămâni, va prezenta concluziile în ceea ce priveşte dotarea ISU cu perne de salvare.


"Eu am transmis public faptul că este anormal ca inspectoratele judeţene pentru situaţii de urgenţă să nu aibă în dotare acele perne pneumatice de salvare. Vom vedea exact care sunt concluziile acelui grup de lucru, pe ce variantă vom merge, care sunt costurile estimative", a afirmat Bode.


Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti a deschis un dosar penal în care se efectuează cercetări in rem pentru săvârşirea infracţiunii de neglijenţă în serviciu în legătură cu modul în care pompierii au intervenit la incendiul izbucnit pe 16 februarie la un bloc din Constanţa, soldat cu decesul unei femei care a căzut în gol de la etajul 6 al imobilului, informează agerpres.ro

Citește și:


‘La vremuri noi, tot noi!’ Pensionari din Ministerul de Interne, ‘unși’ directori de Clotilde Armand și Ciprian Ciucu

PNL continuă numirile făcute pe bază de carnet de partid! Din Parlament, ajunge șef de instituție!

Vine ‘apocalipsa’ economică peste Europa? Căderea acestui tip de industrie arată primele semnale de sărăcie în rândul populației

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri