La aproape un an de la atentatul cu bombă de la Arad, în urma căruia a fost ucis afaceristul Ioan Crișan, ministrul Lucian Bode susține că nu se poate vorbi despre o rețea care să acționeze astfel pe teritoriul României.
Totodată, ministrul de Interne a precizat că singura instituţie care poate face publice date din ancheta atentatului cu bombă de acum un an de zile, de la Arad, este Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
„Legat de ancheta de la Arad - pe 29 (n.r. - mai) se împlineşte un an, ştiţi foarte bine că acolo avem o anchetă coordonată de un procuror. Ministerul nostru încă din primele ore de după această tragedie a fost implicat în strângerea de probe. Sub coordonarea procurorului am avut detaşaţi foarte mulţi poliţişti, detaşaţi de la mai multe structuri ale noastre acolo. Toate detaliile care pot fi date publice, pot fi făcute publice, nu le poate da Poliţia Română, nu le poate da Ministerul Afacerilor Interne, le dă Parchetul. Evident că ne-am dori ca munca noastră şi tot ceea ce am făcut în acest timp şi am livrat către procurori să dea rezultate. Ne dorim la fel de mult, ca toţi românii, să elucidăm acest caz unic în aceşti 30 de ani”, a declarat, într-o conferinţă de presă, Lucian Bode, conform Agerpres.
„În România, astfel de atentate au mai încercat să fie realizate şi au fost dejucate. Iată că vorbim de un singur atentat în 30 de ani, care adus la această finalitate. (...) România este o ţară sigură. Nu vorbim de o reţea care să acţioneze în acest sens în România”, a conchis Lucian Bode.
Maşina omului de afaceri Ioan Crişan a explodat, în 29 mai 2021, când el a vrut să plece din parcarea unui supermarket aflat pe Calea Aurel Vlaicu, din municipiul Arad. În acest caz, procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie fac cercetări pentru omor calificat cu premeditare.
Lucian Bode, șeful Internelor: 'Nu vorbim de o reţea care să acţioneze în acest sens în România'
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 20-05-2022 14:06
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

02-06-2023 20:38INSTANT ARTICLES
Regele Charles, solicitare către Klaus Iohannis: 'Vreau să-l întâlnesc și să-i strâng mâna!'

19-05-2023 12:47Actual
Marcel Ciolacu, despre greva din învățământ: 'Există cu siguranță soluții la care putem ajunge cu calm și rațiune, în timp ce copii își văd liniștiți de școală'

06-05-2023 09:15Actual
Rareș Bogdan: 'Prea ușor se vorbește despre ruperea coaliție. E nevoie de stabilitate în România și e singura formulă politică ce poate funcționa în urma alegerilor de acum 3 ani'

27-04-2023 10:54Exclusiv
SURSE Ce funcție ar urma să primească Nicolae Ciucă după rotativă, după ce Marcel Ciolacu va deveni premier

24-04-2023 14:45Actual



