Ludovic Orban a sărit la gâtul lui Florin Cîțu, după ce șeful Senatului a preferat-o pe Diana Șoșoacă să vorbească la Tribuna Parlamentului

Autor: Cătălin Motea

Publicat: 02-02-2022 22:17

Actualizat: 02-02-2022 22:20

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Fostul preşedinte al PNL Ludovic Orban a fost nemulţumit, miercuri, că nu i s-a acordat cuvântul în cadrul şedinţei de plen comun pentru aniversarea a 15 ani de la aderarea la Uniunea Europeană. Acesta i-a reproşat în termeni duri lui Florin Cîţu, care a condus şedinţa, că, din partea parlamentarilor neafiliaţi, i-a dat cuvântul senatoarei Diana Şoşoacă.





La finalul şedinţei solemne comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului consacrată aniversării a 15 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană, care a fost condusă de către Florin Cîţu în calitate de preşedinte al Senatului, Ludovic Orban i-a reproşat lui Florin Cîţu că-şi bate joc de o şedinţă festivă.

„Cum să-i dai cuvântul lui Şoşoacă în locul meu?”, i-a reproşat Orban lui Cîţu, au relatat surse martore la momentul din plenul Parlamentului, potrivit news.ro.

La incident au asistat o parte din miniştri şi Marcel Ciolacu, preşedintele Camerei Deputaţilor.

Fostul preşedinte al PNL Ludovic Orban era nervos că a fost ignorat când a solicitat cuvântul la şedinţa de plen, iar din partea parlamentarilor neafiliaţi a fost preferată ca vorbitor senatorul Diana Şoşoacă, conform stiripesurse.ro

Citește și:

După 15 ani în UE, România nu a primit acces în Schengen! Diana Șoșoacă: ‘60% din români își doresc Ro-exit. România a pierdut cel mai mult’


Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri