„Majorarea cu 40% ar fi fost foarte greu de făcut, chiar în condiţiile în care eram într-o situaţie economică favorabilă. Suntem într-o criză economică, criză care a fectat veniturile la bugetul de pensii, cât şi la bugetul se stat se vede limpede că majorarea cu 40% nu poate fi susţinută financiar pentru că ea generează un pericol grav pentru echilibrul financiar al României”.
De asemenea, întrebat dacă se aşteaptă ca noua lege privind impozitarea pensiilor speciale să fie declarată neconstituţională, premierul a precizat: ”Am văzut că este atacată şi această lege. Mi-e greu să spun ce va decide CCR. În ce mă priveşte, consider că principiul contributivităţii este principiul fundamental care va trebui să stea la baza calcului pensiilor. Problema pensiilor este foarte serioasă. (...) sistemul de pensii nu trebuie gândit pentru astăzi, pentru moment, pentru a aduce voturi în alegeri, ci trebuie gândit să fie stabil, sustenabil. Multe din iniţiativele astea vin în întâmpinarea unei nevoi reale, există o profundă nemulţumire în societate faţă de pensiile care au fost calculate pe nedrept, profitând de anumite reglementări legale care au fost folosite în mod abuziv. Este clar că nu se poate continua aşa, că trebuie găsită o soluţie în care să se creeze un echilibru la nivelul tuturor pensiilor”.
Orban s-a declarat un susţinător al pensiilor de serviciu pentru cadrele militare.
Vezi și
EXCLUSIV ‘Fantoma’ generalului de informații care a pus bazele Serviciului 112 ‘bântuie’ afacerile cu statul! Contracte pe bandă rulantă cu Poliția de Frontieră
Ieșire uluitoare a lui Andrei Caramitru: ‘Multora le urlă foamea în ei. Schimbă job-ul, ia-ți al doilea job. Lucrează un week-end pe lună’
Mai mulți bani pentru pensionari! În ce condiții se acordă













