Pe data de 12 decembrie, Nuclearlectrica – operatorul centralei nucleare de la Cernavodă, va fi pus să-și repartizeze dividentele în cazul în care Guvernul va decide acest lucru.
Conform Ziarul Financiar, Premierul Ludovic Orban spune că vor exista solicitări de dividende de circa 1,5 mld. lei pe care le va trimite companiilor de stat, dar că încă nu ştie dacă plăţile vor fi efectuate anul acesta sau în 2020.
Cel mai probabil aceste solicitări de la companiile de stat, o listă pe care ar putea intra şi companiile de la Bursă, vor fi trimise pentru a îmbunătăţi situaţia macroeconomică în degradare, reflectată în prezent printr-un deficit de 4,4% din PIB, în contextul în care Orban promite 3,5% pentru 2020. „Există solicitări de dividende din partea Ministerului de Finanţe de 1,5 miliarde de lei de la companiile de stat. Nu se ştie dacă vor fi acordate anul acesta sau anul viitor“, spune Ludovic Orban fiind întrebat de ZF dacă guvernul pe care îl conduce va solicita dividende de la companiile din subordine, având în vedere că Fondul Proprietatea, acţionar la Nuclearelectrica şi Hidroelectrica, a cerut deja dividende de la aceste companii.
Miercuri, de la ora 12.00, Ludovic Orban i-a primit la Palatul Victoria pe reprezentanţii Fondului Proprietatea, dar biroul de presă al Guvernului nu a oferit detalii pe marginea acestei întâlniri. Orban s-a întâlnit miercuri şi cu Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), cel mai mare investitor instituţional din România, iar reprezentanţii Guvernului au spus că cele două părţi au convenit o serie de măsuri prioritare, printre care şi listarea companiilor de stat.
Orban nu a menţionat companiile cărora le-au fost solicitate dividendele sau din ce surse ar putea fi acordate (profit net, rezerve), însă a spus că Florin Cîţu, Ministrul de Finanţe, care se află la reuniunea Consiliului ECOFIN de la Bruxelles, este în măsură să ofere mai multe detalii pe acest subiect. Cîţu nu a putut fi contactat de ZF pentru a da mai multe detalii pe marginea acestui subiect, care ar putea alimenta ascensiunea Bursei peste pragul psihologic de 10.000 de puncte.
Pe 12 decembrie, Guvernul va decide dacă Nuclearelectrica, operatorul centralei nucleare de la Cernavodă, va repartiza dividende de circa 512 milioane de lei către acţionari, din care statul român va fi îndreptăţit la 423 de milioane de lei.
Pe 17 decembrie, Ministerul Energiei este convocat de Fondul Proprietatea la Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică şi cea mai valoroasă companie a statului român, pentru a vota repartizarea a 1,25 miliarde de lei, din care statul român ar putea primi 1 miliard de lei.
Prin urmare, doar de la aceste două companii, de la care acţionarul minoritar Fondul Proprietatea a solicitat dividende, statul român ar putea să primească 1,4 miliarde de lei. Dar Nuclearelectrica a avertizat deja că nu poate susţine această distribuire pentru că i-ar afecta planurile de investiţie în retehnologizarea de la Cernavodă şi poate pune în pericol realizarea altor proiecte de investiţii.
Bursa românească mai are câţiva paşi până la a sparge pragul psihologic de 10.000 de puncte, pentru prima oară din octombrie 2007 încoace, ceea ce arată că anul 2019, în pofida unui început cu stângul, poate fi cel mai bun de la criză încoace, arată datele agregate de ZF.
Vezi și:
EXCLUSIV Răsturnare de situație! Nu Liviu Dragnea a scris pe Facebook mesajul de 1 Decembrie
EXCLUSIV Marcel Vela a început marea reorganizare! Șeful din MAI căruia i-a tăiat din atribuții
Modul de acordare al voucherelor de vacanță se schimbă-Care sunt noile reguli
Ludovic Orban – decizie de ultimă oră !
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

16:55Actual
Înalta Curte avertizează Guvernul asupra independenței justiției după scrisoarea transmisă Curții Constituționale

10:48Actual
Nervoasa Olguța Vasilescu, replică tăioasă pentru ministrul Apărării. Primărița nu e de acord cu acuzațiile lui Radu Miruță: „Cred că și cu busola în mână s-ar pierde prin Craiova”

09:03Externe
Țara europeană unde au fugit toți giganții auto din Europa. Germania, Franța, SUA sau Japonia au pierdut supremația

09:45Actual
Vin geruri și zăpezi în final de februarie 2026. Prognoza meteorologică nu este cea mai optimistă

08:19Actual
Păcăleala lui Ilie Bolojan pentru 2027. Impozitele se vor mări și anul viitor, în ciuda promisiunilor guvernanților

14:01Actual
Falimentul bate la ușile Capitalei. Ciprian Ciucu nu mai știe ce să facă pentru a salva orașul de la un colaps financiar

14:27Actual
Brandul de haine ieftine invadează Capitala. Unde se deschide primul magazin în care bucureștenii se vor putea bucura de prețuri mici

19:41Social
Ministrul Muncii anunță noi forme de sprijin pentru pensionari. Vor putea primi până la 1.000 de lei

12:24Actual
Se strânge lațul în jurul lui Robert Negoiță. Plasat sub control judiciar, edilul nu mai poate nici să-și continue activitatea în fruntea Primăriei Sectorului 3

17:18Actual
Sistemul e-SIGUR schimbă regulile pe șosele, iar șoferii vor deveni clienți constanți ai amenzilor
Articole Similare

20 minute în urmăActual
Chiriile din București ating noi maxime în 2026. Sectorul 1 rămâne cel mai scump din Capitală

33 minute în urmăActual
Gheorghe Dincă a încercat să iasă din închisoare, iar acum are de plată către stat. Este condamnat pentru ororile comise

circa 1 oră în urmăActual
Vlad Pascu fura aur din casa părintească pentru a-și cumpăra substanțe interzise. Șoferul care a produs accidentul de la 2 Mai a cheltuit peste un miliard de lei pe viciu

18:50Actual
Primăria Capitalei bagă în reparații 76 de artere. 585 de probleme au fost identificate de muncitori

18:02Actual



