Ludovic Orban, mesaj către profesori: 'Vom lua măsurile legale,dacă sunt profesori care refuză să predea online'

Autor: Cătălin Motea

Publicat: 21-09-2020 11:15

Actualizat: 21-09-2020 11:08

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Premierul Ludovic Orban a declarat, luni, că se vor lua măsuri legale dacă sunt profesori care refuză să predea online. El a subliniat că nu își "imaginează" că un cadru didactic poate să refuze să intre online la ore.


Ludovic Orban a fost întrebat ce se întâmplă în situațiile în care cadrele didactice refuză să predea online copiilor.


"Nu pot să îmi imaginez că un profesor poate să refuze să predea copiilor.


Vom lua măsurile legale care se impun în astfel de situații.


Dacă va fi necesar să facem modificări la legea educației, vom face.


Nu trebuie să judecăm dascălii pentru câteva cazuri individuale. Unde sun, vom lua măsuri legale. Dar, majoritatea se adaptează și își fac datoria", a declarat Orban.


În ceea ce privește perioada alegerilor, în care orele se vor susține online acolo unde sunt secții de votare în școli, premierul a declarat că ministrul Educației Monica Anisie  a avut o serie de consultări cu reprezentanții asociațiilor comunelor, orașelor, municipiilor și celor județene, pentru a analiza cum se vor desfășura atunci cursurile.


Nu se vor suspenda cursurile, ci se vor desfășura online, a subliniat prim-ministrul, notează digi24.ro


Citeşte şi:

Ultimă oră! Protestatarii și-au pus corturile în Piața Victoriei: De azi înainte, rămânem în protest maraton

EXCLUSIV Document. Lovitură pentru un șef din Poliție! DNA îl anchetează pentru dare de mită

Acuze devastatoare la adresa USR: ‘Oameni din echipa de campanie consumă droguri și se mândresc cu asta’
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri