Pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne a fost pusă în dezbatere publică o Hotărâre de Guvern semnată de premierul Ludovic Orban și care completează Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 13912006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 876 din 26 octombrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare.
Astfel, Guvernul Orban a decis ca valabilitatea școlii de șoferi să se prelungească cu echivalentul perioadei în care a acționat starea de urgenţă, de asediu, de mobilizare, de alertă sau de război, care a avut ca efect suspendarea activității de examinare în vederea obținerii permisului de conducere.
Această completare vine pentru a-i ajuta pe cei cărora le-a expirat școala de șoferi în perioada stării de urgență.
,,Valabilitatea cursului de pregătire teoretică şi practică prevăzută la art. 36 se prelungește cu echivalentul perioadei în care a acționat starea de urgenţă, de asediu, de mobilizare, de alertă sau de război, care a avut ca efect suspendarea activității de examinare în vederea obținerii permisului de conducere.”, se arată în articolul pe care Guvernul Orban vrea să-l adauge în legislația actuală.
Conform Articolului 36 din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 13912006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 876 din 26 octombrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, „cursul de pregătire teoretică și practică în vederea susținerii examenului pentru obținerea permisului de conducere este valabil un an de la data absolvirii”.
Vezi și
Combinație liberală: Din stomatolog de comună, a fost ‘cocoțată’ șefă de spital!
EXCLUSIV Ordin de retragere a Poliției de pe străzi! Au dispărut echipajele fixe (foto)
Ludovic Orban schimbă legea! Hotărâre de Guvern pentru cei care vor să obțină permisul auto
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 13-05-2020 10:14
Trending

20:30Social
Permisul de conducere din România și toate țările membre UE se schimbă. Ce presupune modificarea notabilă și ce au de făcut șoferii

17:30Economie
Când începe, de fapt, Black Friday în România. Data este mult mai aproape decât în alți ani, magazinele și-au schimbat strategia

14:30Social
Cerem sprijin de la NATO, după ce mai multe drone ne-au intrat în țară. Cât de gravă este situația

07:00Politica
Cine ar urma să fie primar în Timișoara, după plecarea lui Dominic Fritz. Legea ANI nu-i permite să-și continue mandatul

15:30Social
Au rămas rafturile goale în supermarketuri ca în pandemie. Regiunea unde și românii s-au apucat să-și facă provizii

12:00Social
Ciprian Ciucu vrea să curețe grafitti-urile din București. Nicușor Dan a criticat aspru doleanța edilului, din punct de vedere legal

07:30Social
Cea mai bună clădire nouă din lume este chiar o fabrică. Unde se află și cine o deține

20:00Social
Verificarea online a amenzilor. Nu mai aștepți să vină prin poștă documentul, durează doar câteva minute

17:00Actual
Cât ai, legal, dreptul de retur la un produs. Cum procedezi dacă l-ai scos deja din cutie

09:02Social
Crezi că este ANAF, dar îți iei „țeapă”. O nouă fraudă folosește imaginea Fiscului ca să escrocheze cetățenii
Articole Similare

15 minute în urmăSocial
Irina Rimes, out de la Vocea României. Ce a comentat despre colegii de la PRO TV, înainte de plecarea de la masa antrenorilor

circa 1 oră în urmăSocial
Horoscop 2027. Primele previziuni astrale pentru anul viitor, ce spun astrologii, pentru fiecare zodie, pe plan financiar

20:30Social
Permisul de conducere din România și toate țările membre UE se schimbă. Ce presupune modificarea notabilă și ce au de făcut șoferii

20:00Social
Verificarea online a amenzilor. Nu mai aștepți să vină prin poștă documentul, durează doar câteva minute

19:30Social



