După ce numărul de cazuri a explodat în ultimele zile, șeful Executivului le-a solicitat „mobilizare generală" miniştrilor care conduc ministerele implicate în bătălia anti-COVID.
„Creşterea numărului de cazuri, creşterea numărului de persoane diagnosticate pozitiv trebuie să ne pună în gardă şi vă solicit fiecărui ministru să sunaţi mobilizare generală în ministerele pe care le conduceţi.
Toate ministerele care sunt implicate în bătălia anti-COVID trebuie să fie mobilizate la maxim şi să utilizeze toate instrumentele legale pentru a putea reduce numărul de persoane infectate", a declarat Ludovic Orban, joi, la începutul şedinţei de Guvern.
În ultimele 24 de ore au fost raportate 614 cazuri de infectare cu noul coronavirus, numărul total al îmbolnăvirilor ajungând joi la 30.789.
Vezi și
Lovitură cruntă pentru Rareș Bogdan! De ce a fost trădat și cine este pe urmele lui
Celebrul afacerist român care intermediază debarcarea lui Ludovic Orban – Pe cine ar vrea premier în locul șefului PNL
30.789 de cazuri de coronavirus
Până astăzi, 9 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 30.789 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 22.574 au fost externate, dintre care 20.969 de pacienți vindecați și 1.605 de pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare.
Numărul de cazuri confirmate, pe județe, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică:
| Nr. crt. | Județ | Număr de cazuri confirmate |
| 1. | Alba | 479 |
| 2. | Arad | 709 |
| 3. | Argeș | 1.138 |
| 4. | Bacău | 698 |
| 5. | Bihor | 704 |
| 6. | Bistrița-Năsăud | 603 |
| 7. | Botoșani | 1.060 |
| 8. | Brașov | 1.851 |
| 9. | Brăila | 271 |
| 10. | Buzău | 727 |
| 11. | Caraș-Severin | 122 |
| 12. | Călărași | 197 |
| 13. | Cluj | 717 |
| 14. | Constanța | 508 |
| 15. | Covasna | 318 |
| 16. | Dâmbovița | 822 |
| 17. | Dolj | 356 |
| 18. | Galați | 1.138 |
| 19. | Giurgiu | 281 |
| 20. | Gorj | 338 |
| 21. | Harghita | 360 |
| 22. | Hunedoara | 688 |
| 23. | Ialomița | 503 |
| 24. | Iași | 1.048 |
| 25. | Ilfov | 850 |
| 26. | Maramureș | 227 |
| 27. | Mehedinți | 233 |
| 28. | Mureș | 790 |
| 29. | Neamț | 992 |
| 30. | Olt | 328 |
| 31. | Prahova | 679 |
| 32. | Satu Mare | 82 |
| 33. | Sălaj | 121 |
| 34. | Sibiu | 685 |
| 35. | Suceava | 4.134 |
| 36. | Teleorman | 173 |
| 37. | Timiș | 566 |
| 38. | Tulcea | 192 |
| 39. | Vaslui | 209 |
| 40. | Vâlcea | 94 |
| 41. | Vrancea | 1.171 |
| 42. | Mun. București | 3.590 |
| 43. | – | 37 |
| TOTAL | 30.789 | |
Până astăzi, 1.834 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.
În intervalul 08.07.2020 (10:00) – 09.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 17 decese (13 bărbați și 4 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Cluj, Dâmbovița, Galați, Gorj, București, Tulcea și Vrancea.
Dintre acestea, 1 deces a fost întregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 3 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 5 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 4 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 4 decese la persoane de peste 80 de ani.
16 dintre decese sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități. Pentru 1 deces nu au fost raportate comorbidități.
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 614 noi cazuri de îmbolnăvire.
La ATI, în acest moment, sunt internați 240 de pacienți.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 809.663 de teste.













