Lumina Sfântă de la Ierusalim a ajuns, sâmbătă seara, în România. Episcopul vicar patriarhal Ieronim Sinaitul a afirmat: „Dumnezeu să ne ajute şi Lumina Sfântă a Învierii lui Hristos să îndepărteze toţi norii care s-au adunat asupra lumii noastre”
„Vă dorim Sărbătoarea Sfintelor Paşti cu lumină şi să petreceţi această noapte mântuitoare cu multă speranţă, rugându-ne împreună la Dumnezeu, în deplină frăţietate şi solidaritate, să ne dăruiască putere, pace în lume, cooperare şi iubire între oameni. Dumnezeu să ne ajute şi Lumina Sfântă a Învierii lui Hristos să îndepărteze toţi norii care s-au adunat asupra lumii noastre”, a afirmat ierarhul, la Aeroportul Internaţional „Henri Coandă”, după primirea Luminii Sfinte, conform Agerpres.
Lumina Sfântă de la Ierusalim a fost adusă sâmbătă seara în ţară de către de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie.
Sfânta Lumină a fost oferită delegaţilor eparhiilor Patriarhiei Române prezenţi la aeroport, iar Centrele eparhiale, prin protopopiate, o vor distribui fiecărei parohii.
Între orele 19,30 - 20,30, pe Colina Bucuriei va avea loc procesiunea primirii Sfintei Lumini de către Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Tradiţia aducerii Sfintei Lumini de la Ierusalim a fost inaugurată de PF Daniel în anul 2009.
Sfânta Lumină s-a pogorât sâmbătă, în jurul orei 14,30, la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim.
Lumina Sfântă de la Ierusalim a ajuns în România! Episcopul vicar patriarhal Ieronim Sinaitul: Dumnezeu să ne ajute şi Lumina Sfântă a Învierii lui Hristos să îndepărteze toţi norii care s-au adunat asupra lumii noastre
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 23-04-2022 19:49
Trending

17 marActual
Schimbare la noile buletine. Toți românii care își vor face cărți de identitate vor avea o nouă oportunitate, este un real avantaj

17 marActual
Inspectorii ANPC au luat prețurile de la pompe la control. Benzinăriile din țară, verificate după ce tariful carburantului se apropie de 10 lei pe litru

17 marActual
Sărăcia energiei lovește 1 din 5 români. Scumpirea de pe factura de curent, principala cauză a inflației
Articole Similare

02-06-2023 20:38INSTANT ARTICLES
Regele Charles, solicitare către Klaus Iohannis: 'Vreau să-l întâlnesc și să-i strâng mâna!'

19-05-2023 12:47Actual
Marcel Ciolacu, despre greva din învățământ: 'Există cu siguranță soluții la care putem ajunge cu calm și rațiune, în timp ce copii își văd liniștiți de școală'

06-05-2023 09:15Actual
Rareș Bogdan: 'Prea ușor se vorbește despre ruperea coaliție. E nevoie de stabilitate în România și e singura formulă politică ce poate funcționa în urma alegerilor de acum 3 ani'

27-04-2023 10:54Exclusiv
SURSE Ce funcție ar urma să primească Nicolae Ciucă după rotativă, după ce Marcel Ciolacu va deveni premier

24-04-2023 14:45Actual



