Bogdan Aurescu a subliniat importanța implicării generației tinere în teme precum schimbările climatice, inteligenţa artificială, securitatea cibernetică sau un nou regim pentru spaţiul cosmic.
Importanţa promovării tinerilor şi susţinerea în cadrul UE şi în alte foruri internaţionale a priorităţilor şi obiectivelor tinerilor a fost evidenţiată, miercuri, de ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, la Gala Aniversară a Asociaţiei Tineretul ONU România, ce a marcat zece ani de la înfiinţare.
Potrivit unui comunicat al MAE, Aurescu a felicitat reprezentanţii asociaţiei pentru activitatea neîntreruptă şi rezultatele obţinute, evocând relaţia strânsă de cooperare dintre minister şi asociaţie, concretizată, printre altele, prin protocolul de colaborare încheiat în anul 2016.
Totodată, ministrul a încurajat UN Youth să continue cu aceeaşi energie Conferinţa Internaţională a studenţilor dedicată simulării reuniunilor ONU (Bucharest International Student Model United Nations Conference - BISMUN), care are loc anual la Bucureşti şi care a reprezentat nucleul dezvoltării organizaţiei.
Ministrul Bogdan Aurescu a mai subliniat că implicarea generaţiei tinere este esenţială pentru abordarea unor teme stringente de pe agenda ONU şi a Ministerului Afacerilor Externe, precum schimbările climatice, inteligenţa artificială, securitatea cibernetică sau un nou regim pentru spaţiul cosmic.
De asemenea, ministrul Aurescu a amintit faptul că România exercită, până în 2021, preşedinţia Comunităţii Democraţiilor, având drept prioritate, printre altele, implicarea tinerilor în cadrul proceselor democratice. În acest context, ministrul Bogdan Aurescu a adresat tinerilor invitaţia de a se alătura unora dintre proiectele lansate în acest cadru, precum Forumul Tinerilor, în vara anului viitor, se menţionează în comunicat.
Asociaţia Tineretul ONU România este o organizaţie neguvernamentală, înfiinţată în 2009 şi condusă de către tineri, ale cărei scopuri sunt promovarea şi încurajarea valorilor şi activităţilor ONU în rândul tinerilor români, al societăţii româneşti şi al comunităţii internaţionale. Printr-un protocol de colaborare semnat în anul 2016 între Asociaţie şi Ministerul Afacerilor Externe, Asociaţia Tineretul ONU s-a implicat activ, în ultimii trei ani, în procesul de selecţie pentru includerea reprezentanţilor de tineret în delegaţia naţională condusă de preşedintele României la segmentul de dezbateri generale la nivel înalt al Adunării Generale ONU.
Vezi și:
Protejata lui Darius Vâlcov a dat lovitura- Funcția cheie pe care a pus mâna
Schimbări majore- Vârsta de pensionare va fi modificată
EXCLUSIV Harta ‘pătaților’ din Poliție. Toți șefii controversați
MAE a făcut anunțul! S-a întâmplat la Gala Aniversară a Asociaţiei Tineretul ONU România
Trending

14:00Economie
Românii care nu vor mai fi nevoiți să mai plătească impozit pe teren. Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească

14:30Social
Zile în plus de concediu de odihnă pentru părinți. Categoriile care pot solicita beneficiul de la angajator

08:00Politica
Claudiu Manda, primele declarații după ce Siegfried Mureșan l-a făcut de rușine. Ce a spus soțul Liei Olguța Vasilescu

08:30Economie
Începe valul de concedieri la Orange România. CEO-ul a făcut anunțul despre disponibilizări

11:30Economie
Dispare McDonald’s din România, în forma pe care o cunoșteau consumatorii. Lanțul de restaurante fast-food va aduce preparate sănătoase, în întreaga lume

09:30Politica
Lia Olguța Vasilescu îi ia apărarea soțului, după ce propunerea de premier l-a criticat aspru. „Simț al ridicolului? Nu cred că aveți”

15:00Economie
Locul din România unde cu 15.000 de lei îți iei casă. Străinii adoră satul, unii au ales să se și mute în zonă

11:00Economie
Ce mai face Daniel Dines, fondatorul UiPath: „M-am apucat de peptide, de suplimente... Cred că iau vreo 60 de suplimente diferite pe zi. Și toate au fost recomandate și verificate de AI”

07:30Politica
România, mare putere globală. Noua ordine mondială ar urma să ne claseze într-o poziție mai bună

12:00Social
Metrou în Colentina, Voluntari, Bragadiru. Lista completă de stații pe care le va avea M7, Vlad Popescu Piedone a semnat pentru studiul de fezabilitate
Articole Similare

16:07Actual
[P]Ce sunt jocurile Bell Link și cum funcționează premiile

14:05Actual
Sectorul 5 a pornit Studiul de Fezabilitate pentru linia de metrou M7

13:07Economie
Curs valutar BNR 24 septembrie 2026: Euro scade ușor, dolarul urcă

06:30Horoscop
Horoscop financiar 24 septembrie — previziuni complete

23 sepEntertainment



