Senatorul rus Alexei Puşkov, a ameninţat-o direct pe preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, că ţara sa ar putea sfârşi la "coşul de gunoi al istoriei" din cauza interzicerii unui simbol al invaziei Rusiei în Ucraina, scrie agerpres.ro
Senatorul rus Aleksei Puşkov, şeful Comisiei provizorii a Consiliului Federaţiei (camera superioară a parlamentului rus) pentru politica informaţională, a ameninţat-o direct pe preşedinta Maia Sandu că ţara sa ar putea sfârşi la "coşul de gunoi al istoriei".
"Ar trebui să fie mai atentă în ceea ce priveşte Rusia şi simbolurile ei, cu atât mai mult cu cât Chişinăul nu poate plăti pentru gazul rusesc", a scris Puşkov pe contul său din Telegram.
Republica Moldova, situată între Ucraina şi România, caută să adere la UE după invazia Rusiei în Ucraina. Chişinăul a acordat Kievului ajutor umanitar, dar nu şi de ordin militar. În privinţa conflictului propriu-zis, Republica Moldova s-a declarat neutră şi nici nu s-a alăturat sancţiunilor impuse Rusiei, notează DPA.
La începutul acestei săptămâni, Chişinăul a interzis simbolurile "Z" şi "V", utilizate în sprijinul trupelor ruse care atacă Ucraina, precum şi panglica Sfântului Gheorghe, considerat un semn al susţinătorilor preşedintelui rus Vladimir Putin, dar şi al separatiştilor proruşi din Ucraina.
Maia Sandu şi-a justificat interdicţia, argumentând că aceste simboluri divizează societatea. Locul lor este la "coşul de gunoi" al istoriei, a afirmat preşedintele Republicii Moldova într-o conferinţă de presă marţi.
"Simbolurile îşi schimbă sensul în funcţie de context, de realităţi. Simbolurile pe care le incriminăm nu sunt simboluri despre războiul de acum 77 de ani - ele se referă la războiul de azi din Ucraina. Nu putem tolera promovarea unor imagini şi acţiuni care sunt asociate războiului din Ucraina, care sunt asociate cu uciderea a mii de oameni, cu suferinţele altor milioane de refugiaţi şi care îndeamnă la teroare, distrugeri şi violuri", a declarat Maia Sandu.
Totodată, ea a denunţat propaganda rusă răspândită de Moscova. "Nu putem admite mesaje care denaturează informaţia despre război - e revoltător şi inuman să învinuieşti victimele de suferinţele proprii. Cei care astăzi justifică uciderea ucrainenilor, mâine - sau chiar azi - pot cere uciderea moldovenilor. Cei care nu condamnă azi războiul sunt la fel ca cei care nu au condamnat, la vremea lor, pogromurile, Holocaustul sau deportările. Nu uitam aceste pagini tragice şi ruşinoase din istoria noastră. Nu putem admite repetarea lor. Şi nu putem permite ca atrocităţile de azi să fie asociate cu memoria eroilor din cel de-al Doilea Război Mondial, care şi-au dat viaţa pentru pace", a subliniat Maia Sandu, citată de Deschide.md.
În acest sens, Sandu susţine că specularea victoriei din 1945 "pentru a promova astăzi o agresiune militară împotriva Ucrainei" reprezintă o "ofensă adusă părinţilor şi buneilor noştri care şi-au dat viaţa pentru ca noi să putem trăi în pace".
"Acei care folosesc simbolurile războiului pentru a picura ura în conştiinţele noastre şi pentru a semăna vrajba şi divizare în societate vor plăti dur conform legii. Utilizarea acestora este un comportament criminal şi dezgustător. Politicienii care speculează cu simboluri pentru a diviza societatea vor fi penalizaţi. Oamenii publici trebuie să fie conştienţi de responsabilitatea care le revine pentru păstrarea păcii şi a coeziunii în societate", a adăugat ea.
"În ceea ce priveşte esenţa legii promulgate de Sandu, la fel şi declaraţiile ei despre 'comportamentul criminal' al panglicii Sf. Gheorghe şi 'coşul de gunoi al istoriei", ar trebui să-i reamintim atunci că în acest coş au ajuns mulţi duşmani ai panglicii Sf. Gheorghe. Ar trebui să fie mai atentă când vorbeşte despre Rusia şi simbolurile ei, mai ales într-o situaţie în care Chişinăul nu are cu ce plăti gazul rusesc", scrie Puşkov, una din portavocile cele mai zgomotoase ale Senatului rus în domeniul politicii externe ruse.
A reacţionat şi Serghei Aksionov, liderul prorus al Crimeii anexate de Rusia în 2014, care consideră că "Maia Sandu a decis să o ia pe urmele Ucrainei", conform portalului lv.baltnews.com, informează AGERPRES
Maia Sandu 'amenințată' direct de un oficial rus: Ar trebui să fie mai atentă în ceea ce priveşte Rusia şi simbolurile ei
Trending

01 noiSocial
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

01 noiEconomie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

01 noiEconomie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

01 noiSocial
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă

01 noiEntertainment
Necazul prin care trece fiica Maiei Morgenstern. Cu un băiețel de doar un an acasă, Cabiria se confruntă permanent cu un val de ură

01 noiEconomie
Compania de telefonie care oferă cel mai rapid internet. Cât costă abonamentul oferit de furnizor, competiție strânsă între Digi, Vodafone și Orange

01 noiEconomie
Brânza românească premiată cu aur în Franța. Cât costă alimentul produs în Tulcea

01 noiHoroscop
Horoscop financiar 1 noiembrie 2026: dorințe și bani la început de lună

01 noiEconomie
Cel mai mare operator de zboruri charter din Polonia vine în România. De când ar putea românii să aleagă compania

01 noiSocial
Mai avem și noi zăpadă de Crăciun? Care sunt șansele să ningă de sărbători, în iarna anului 2026-2027
Articole Similare

30-10-2026 13:13Economie
Curs BNR: euro și dolarul scad, francul elvețian urcă în lei

29-10-2026 13:25Economie
Curs valutar BNR: euro, dolar, franc și lira sterlină în lei

28-10-2026 13:27Economie
Curs valutar BNR: euro la 5,3495 lei și dolarul la 4,8088 lei

28-10-2026 13:26Actual
[P]Cum evaluezi costurile unui serviciu digital înainte de utilizare

27-10-2026 13:10Economie



