O mulțime de femei locuiau în liniște în locașul de cult, până când maica Antonia a ajuns să fie implicată într-un scandal de corupție. Din luna iulie a anului 2019, femeia conduce BCCH Group Switzerland AG în calitate de director. Firma se ocupă cu automobile care ajung în Europa și Asia și are un capital social de 100.000 de franci. Dat fiind faptul că afacerea ține de mănăstire, nu plătește taxe sau impozite.
De ce a ajuns mănăstirea în centrul unei anchete de proporții
Firma pe care o gestionează maica Antonia operează în Franța, România și Londra. Doar în țara noastră, a avut încasări de peste 36 de milioane de lei. Problema este că la finalul anului trecut, Antonia s-a șters din registru și a scos și funcția sa. În fața jurnaliștilor, angajata de la mănăstire nu a vrut să comenteze despre scandalul de corupție. Totuși, nu poate șterge și dovezile.
Compania are acum adresa la o cabană de lemn din aceeași regiune, care este pe numele a doi români din Geneva. Mai mult de atât, când jurnaliștii locali au mers la locul indicat ca să vadă dacă mai este sau nu implicare din partea mănăstirii, au avut o surpriză.
CITEȘTE ȘI: Probleme pentru tânărul care este împotriva comerțului de icoane cu Arsenie Boca: Ce a pățit la Mănăstirea Prislop
Scandalul continuă. Cine locuiește, de fapt, la adresa firmei
Surpriză! Când au venit la ușa românilor, tot de două călugărițe au dat! În apărarea lor, au spus că proprietarii sunt plecați, dar nu au vrut să dea mai multe detalii.
Simultan, mănăstirea românească face achiziții. A cumpărat mai multe proprietăți din sat, o fermă și un centru care se află în renovare. Despre locul din care provin banii, maica Antonia a invocat o donație de 1,6 milioane de franci de la enoriașii creștini și un împrumut de la bancă, de jumătate de milion de franci.
Ancheta de la mănăstirea românească din Elveția este încă în desfășurare. Rămâne de văzut ce dovezi vor găsi inspectorii fiscali și dacă maica Antonia va continua să mai lucreze la centru.
CITEȚTE ȘI: O persoană a făcut infarct la Mănăstirea Agapia! Acoperișul a două chilii, în flăcări!


















