În România, MApN promite că va construi un spital în doar cinci zile.
Spitalul MApN se ridică lângă Bucureşti şi avea avea 500 de paturi pentru pacienţi cu forme uşoare sau medii de coronavirus.
„Militarii Batalionului 96 Geniu execută lucrări de amenajare genistică în sprijinul autorităţilor publice. După cum puteţi observa, în cadrul batalionului am destinat o serie de mijloace tehnice, de geniu (...) în proximitatea Spitalului Ana Aslan. Militarii care lucrează pe aceste utilaje sunt cei mai buni militari din cadrul batalionului, au experienţă în teatre de operaţii din Bosnia, Irak, Afganistan”, a spus Lt. col Gimiga Iuliu- Silviu , comandantul Batalionul 96 Geniu.
Unitatea medicală va avea unităţi de triaj, laborator, radiologie, sterilizare şi zonă de decontaminare.
„Suntem cu toţii solidari în faţa unei asemenea ameninţări şi vă asigur că ne vom face datoria. Staţi acasă pentru noi, noi luptăm pentru voi”, a spus colonel Oliver Anghel, purtător de cuvânt MApN.
Peste 70 de medici, asistenţi şi experţi în achiziţii ai MApN au fost mobilizaţi în lupta contra coronavirusului.
Vezi și:România, pe butuci! Un cunoscut analist economic profețește o catastrofă: ‘Două milioane de șomeri în două săptămâni’
Cine pune monopolul pe medicamente în plină criză pe fondul noului coronavirus
EXCLUSIV Cine finanțează partenerul ‘pro-bono’ al Guvernului Orban 2
MApN a promis! Va construi un spital în 5 zile
Trending

02 marPolitica
Călin Georgescu și-a făcut partid. Nume cu greutate printre fondatorii „România Românilor”

02 marActual
Baza militară de la Deveselu a fost ridicată la nivelul de alertă „BRAVO” pe fondul tensiunilor din Orientul Mijlociu

02 marActual
Andrei Caramitru strigă: 'PÂRNAIE. Multă pârnaie". Progresistul a găsit vinovații pentru problemele economice ale României

02 marActual
Efectele războiului din Orientul Mijlociu sunt mai grave decât se estima. Avertismentul unui reputat economist le dă fiori românilor: „Ne jucăm cu focul”

02 marActual
Hidroelectrica anunță schimbări la plata facturilor și o ofertă promoțională pentru toți clienții

02 marExterne
Scaunul lui Trump se clatină în SUA după declanșarea războiului în Iran

02 marActual
USR îl scoate la tablă pe ministrul Agriculturii. Florin Barbu este acuzat că ar fi copiat un proiect depus de parlamentarii AUR

02 marActual
Isterie în Dubai printre milionari. Se năpustesc pe aeroporturi și dau sume uriașe ca să fugă din calea războiului

02 marActual
Mihai Dimian este propunerea pentru portofoliul Educației și aduce în prim-plan un profil academic format în SUA și Europa

02 marActual



