Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a anunţat miercuri, debirocratizarea României. Astfel că, se vor desfiinţa funcţiile de şef de birou şi cumularea sporurilor în sectorul public.
"Primul pas îl face statul, pentru ceea ce înseamnă partea de reduceri de cheltuieli publice şi pentru ceea ce înseamnă utilizarea eficientă a banilor publici. Este un plan de reducere a cheltuielilor publice care are două componente majore. Prima componentă este cea legată de performanţă şi cea de-a doua componentă în planul de reducere a cheltuielilor publice este disciplina financiară în utilizarea banilor publici. Aceste principii au fost agreate la nivel de Coaliţie şi în baza lor s-a elaborat planul de măsuri. Noi, Ministerul Finanţelor, avem rolul de integrator al deciziilor care se iau la nivelul Coaliţiei. (...) De asemenea, sunt gândite măsurile pe patru paliere", a explicat Boloş la finalul întâlnirii cu premierul Marcel Ciolacu.
Potrivit ministrului, un prim palier este cel care priveşte autorităţile şi sectorul public, respectiv autorităţile publice centrale (ministere, instituţii deconcentrate) şi autorităţile publice locale (consilii judeţene şi consilii locale).
Al doilea palier, "foarte important pentru noi", care ani de zile nu a avut o disciplină financiară adecvată, este cel al companiilor de stat şi companiilor de subordonare locală.
"Avem 171 de companii de stat cu o cifră de afaceri de 72 de miliarde de lei şi mai avem 1.179 de companii de subordonare locală care au împreună o cifră de afaceri de 17 miliarde de lei. Totalul personalului angajat în cele două tipuri de companii pe care le-am menţionat este de 250.000 de salariaţi, care au costuri cheltuieli de personal de 14 miliarde de lei. Acesta este contextul de la care am plecat pentru stabilirea celui de-al doilea palier de măsuri care privesc companiile de stat şi companiile de subordonare locală", a precizat ministrul Finanţelor.
Al treilea palier sunt instituţiile publice autonome, agenţiile şi autorităţile care se găsesc sub controlul Parlamentului.
"Sunt de notorietate salariile care sunt în acele instituţii care se spune că sunt autofinanţate. Nu este aşa. Sunt bunuri şi active publice ale României pe care le utilizează şi pentru care trebuie să aibă aceleaşi reguli de disciplină care sunt în sectorul public. Dacă noi avem o reducere de posturi vacante, avem o limitare a funcţiilor de conducere, avem o limitare a sporurilor, care nu pot fi, în prima etapă, mai mari decât salariul de bază, aceeaşi disciplină în oglindă trebuie respectată şi la nivelul acestor instituţii autonome din subordinea Parlamentului", a subliniat Marcel Boloş.
Al patrulea palier de măsuri este legat de consolidarea capacităţii instituţionale a Ministerului Finanţelor Publice, fiind avute în vedere două direcţii şi anume întărirea capacităţii instituţionale pentru controlul costurilor la ordonatorii de credite şi la companiile de subordonare locală, companiile de stat şi instituţiile publice autonome, şi cea a indicatorilor de performanţă.
"Suntem în posesia informaţiilor care ţin de factura electronică din sistemul business-to-government şi de acolo putem afla costurile de achiziţie pentru cheltuielile materiale şi servicii la tot ceea ce înseamnă sectorul public şi orice deviere de la media costurilor pe procedurile de achiziţie publică o vom monitoriza-o încât să detectăm din timp risipa de bani publici care se produce în sectorul public şi în felul acesta să folosim mult mai eficient banii publici. Avem a doua direcţie, cea a indicatorilor de performanţă. O să mă întrebaţi care sunt aceşti indicatori de performanţă şi ce presupune acest lucru. Într-o primă etapă vom avea pilotare pentru sistemul de educaţie, sănătate, asistenţă şi protecţie socială şi vom urmări inclusiv autorităţile publice locale şi vom urmări indicatorii de performanţă la nivelul acestor entităţi din sectorul public", a precizat ministrul Finanţelor.
El a dat ca exemplu de indicatori de performanţă în cazul autorităţilor publice locale, cheltuielile de personal şi gradul de colectare a veniturilor.
"În acest fel, încercăm să asigurăm o utilizare chibzuită, cum am precizat, a banilor în sectorul public şi să ducem finanţările publice spre zona de performanţă, care a lipsit în România o perioadă îndelungată de timp. Spuneam că avem pilotare pentru patru tipuri categorii de coordonator de credite. În prima etapă, de la 1 ianuarie, se va întâmpla acest lucru şi toate aceste deviaţii care indică risipă de bani în sectorul public vor fi controlate şi dacă se detectează risipa aceasta de banii publici, se sesizează de îndată autorităţile competente de control pentru ca să luăm măsuri în consecinţă", a punctat Boloş.
Ministrul a subliniat că "măsurile sunt destul de dure", dar necesare pentru ca România să-şi poată continua investiţiile pe care le are din fonduri europene, să-şi poată continua angajamentele pe care le are faţă de instituţiile financiare internaţionale.
"S-a vehiculat că sunt măsuri împotriva electoratului de dreapta, electoratului de stânga. Exclus. Sunt măsuri pentru România, sunt măsuri pentru români şi pentru ca să putem trece cu bine de acest moment de răscruce, în care volumul de investiţii de 75 de miliarde de euro să poată să fie dus la bun sfârşit cu proiectele de investiţii care sunt mult mai importante decât ţopăială aceasta care există acum în sectorul bugetar", a mai spus ministrul Finanţelor, notează dcbusiness.ro
Marcel Boloș, despre planurile de reducere a cheltuielilor: Planul de reducere a cheltuielilor publice care are două componente majore
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

16:55Actual
Înalta Curte avertizează Guvernul asupra independenței justiției după scrisoarea transmisă Curții Constituționale

10:48Actual
Nervoasa Olguța Vasilescu, replică tăioasă pentru ministrul Apărării. Primărița nu e de acord cu acuzațiile lui Radu Miruță: „Cred că și cu busola în mână s-ar pierde prin Craiova”

09:03Externe
Țara europeană unde au fugit toți giganții auto din Europa. Germania, Franța, SUA sau Japonia au pierdut supremația

08:19Actual
Păcăleala lui Ilie Bolojan pentru 2027. Impozitele se vor mări și anul viitor, în ciuda promisiunilor guvernanților

09:45Actual
Vin geruri și zăpezi în final de februarie 2026. Prognoza meteorologică nu este cea mai optimistă

05 febActual
De ce, în Apuseni, ceasul digital rămâne orientativ, iar ora de vară nu contează în viața de zi cu zi. Singura localitate din România unde timpul se raportează la soare

05 febSocial
Dezamăgire pentru pensionarii care așteptau acest sprijin. Cardurile sociale tot nu au fost alimentate prin programul „Sprijin pentru România”

14:01Actual
Falimentul bate la ușile Capitalei. Ciprian Ciucu nu mai știe ce să facă pentru a salva orașul de la un colaps financiar

14:27Actual
Brandul de haine ieftine invadează Capitala. Unde se deschide primul magazin în care bucureștenii se vor putea bucura de prețuri mici

05 febActual
Ministerul Finanțelor lansează un pachet amplu de măsuri fiscale și investiționale pentru relansarea economiei României
Articole Similare

18:50Actual
Primăria Capitalei bagă în reparații 76 de artere. 585 de probleme au fost identificate de muncitori

18:02Actual
Ministrul Energiei a anunțat ce se va întâmpla cu prețul la gaze. Schimbarea ar urma să vină abia din 31 martie 2027

17:18Actual
Sistemul e-SIGUR schimbă regulile pe șosele, iar șoferii vor deveni clienți constanți ai amenzilor

16:55Actual
Înalta Curte avertizează Guvernul asupra independenței justiției după scrisoarea transmisă Curții Constituționale

16:21Actual



