Marcel Ciolacu aduce vești bune! Când vom avea autostradă până în Moldova

Autor: Alexandra Iana, redactor

Publicat: 13-02-2023 14:00

Actualizat: 13-02-2023 13:31

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Marcel Ciolacu  vine cu vești bune. Acesta a afirmat că până în 2024 vom merge pe autostradă până în Moldova.


„Această coaliţie a făcut faţă – este loc şi de mai bine – numeroaselor provocări pe care le-am avut până acum şi am închis un an cu instabilitate politică cu cele mai mari investiţii directe. Avem exerciţiul financiar trecut, care se închide anul acesta, avem PNRR şi avem investiţiile financiare viitoare, care au deja au intrat în desfăşurare. Avem obligaţia, dacă nici acum nu se dezvoltă România, niciodată nu vom mai prinde un asemenea tren”,  a declarat Marcel Ciolacu, duminică seara la
Prima News.



El a mai spus că este pentru prima oară, după 32 de ani, când se conturează realizarea autostrăzii Moldovei. „Invoc mereu Ministerul Transporturilor, e prima oară după 32 de ani când deja se conturează autostrada Moldovei şi cred că până în 2024 vom merge pe autostradă până în Moldova. Lucruri care sunt evidente, sunt primari, sunt autorităţi locale, care au peste 20 de proiecte numai pe PNRR, în afară de proiectele pe care le au pe Anghel Saligny sau vor accesa în viitor exerciţiul financiar european”, a completat liderul PSD.


Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri