Președintele PSD Marcel Ciolacu a anunțat că la ora 13.00 va avea loc o nouă întâlnire a liderilor celor trei partide, PNL, PSD și UDMR, pentru finalizarea negocierilor pe programul de guvernare.
Preşedintele PSD a spus că speră ca astăzi să se finalizeze discuţiile pe programul de guvernare.
La ora 13.00 avem o întâlnire la Parlament, cu PNL, UDMr şi minorităţile, continuăm programul de guvernare. Astăzi, sper ca împreună cu ceilalţi să terminăm programul de guvernare”, a spus Ciolacu.
Întrebat dacă la discuţiile de luni seară, de la Guvern, i s-a propus să preia funcţia de premier, Marcel Ciolacu a afirmat că nu a exista această discuţie.
Despre propunerea cu care PSD va merge la consultările de la Palatul Cotroceni, Ciolacu a spus: ”Vom vedea ce o să rezulte din negocierile politice, după ce terminăm programul de guevrnare vom avea negocierile politice. (..). Momentan, PSD nu a făcut o nominalizare de premier, dar sunt convins că va face. Sunt ferm convins că colegii mei, PSD va merge cu o propunere de prim-ministru”.
Preşedintele PSD a arătat că, pe programul de guvernare, mai trebuie închis domeniul Finanţelor, proiecţia bugetaraă pe anul viitor. În cazul SIIJ, Ciolacu a spus că s-a ajuns la decizia de a lăsa specialiştii să găsească soluţiile cele mai bune, astfel încât să nu mai avem MCV.
Liderul PSD a vorbit şi despre PNRR, el arătând că s-a decis o optimizare a acestui program.
”O să optimizăm PNRR. Dacă se va constitui această coaliţie, vom face o deplasare la Bruxelles, pentru a discuta punctual, deja europarlamentarii PSD şi PNL discută cu oficialii europeni privind optimizarea acestui program”, a precizat Ciolacu.
Luni seară, a avut loc o întâlnire a liderilor celor trei partide, PNL, PSD şi UDMR, la Palatul Victoria, în care s-a discutat inclusiv despre premierul cu care alianţa va merge la consultările de la Palatul Cotroceni, variantele fiind fie să se meargă cu preşedinţii partidelor, fie cu o rotaţie a acestora, timp de un an şi jumătate.
Conducerea PNL se va reuni, astăzi, de la ora 19.00, pentru a dezbate subiectul premierului, în condiţiile în care scenariul unei rotaţii a premierilor partidelor nu a fost validat încă în interiorul partidului, informează News.ro.


















