Întrebat dacă ar accepta să devină ministru al Apărării, în cazul în care i s-ar propune acest lucru, liderul PSD Marcel Ciolacu a răspuns cu un „categoric, da”, subliniind faptul că întotdeauna e o mare mândrie să fii ministru al Apărării.
„Categoric, da. Întotdeauna e o mare mândrie să fii ministru al Apărării, dar în acest moment cred că trebuie să decid care sunt exact priorităţile PSD şi unde m-au împins colegii mei. Momentan sunt preşedintele Camerei Deputaţilor şi preşedintele PSD. Nu cred că este momentul în care eu să iau o decizie ca eu să fiu ministru. Eu am spus că pentru orice om este o onoare”, a afirmat Marcel Ciolacu, întrebat vineri la Buzău dacă ar accepta să devină ministrul Apărării, în cazul în care i-ar fi propus acest lucru.
De asemenea, întrebat joi la Craiova dacă ar fi dispus la o rocadă prin care PSD să preia portofoliul Energiei şi să lase liberalilor conducerea Ministerului Apărării, Marcel Ciolacu a precizat că nu există astfel de discuţii şi de trocuri.
Liderul social-democraţilor a adăugat că există un acord politic pe care PSD îl respectă şi a mai precizat că ar trebui să aibă loc luni o şedinţă a coaliţiei, urmată săptămâna viitoare de un Consiliul Politic Naţional al PSD care să desemneze persoana pentru portofoliul Apărării, după demisia din funcţie a lui Vasile Dîncu.
Premierul Nicolae Ciucă este, în prezent, şi interimar la conducerea Ministerului Apărării Naţionale, scrie news.ro
Marcel Ciolacu la Ministerul Apărării Naționale? 'Categoric da! Întotdeauna e o mare mândrie să fii ministru al Apărării'
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

23 marEntertainment
Fiica lui Horia Moculescu, îngropată în datorii. Compozitorul i-a lăsat rate pe următorii 8 ani în loc de moștenire

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

circa 1 oră în urmăSocial
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

21 marActual
Bani să-ți repari mașina dacă ai avarie din cauza unei gropi. Toți șoferii români au acest drept, doar trebuie să știe cum să-l folosească

21 marActual
Greșelile frecvente care duc la toxiinfecție alimentară. Recomandările ANSVSA pentru a preveni astfel de probleme

21 marActual
Se scumpesc produsele de bază în toate supermarketurile din România. Cresc prețurile la pâine, lapte și alte alimente

20 marActual



