Marcel Ciolacu le ia fața celor de la USR PLUS în lupta împotriva corupției: 'Proiectul 'Fără penali în funcții publice' trebuie introdus prioritar pe ordinea de zi la Senat'

Autor: Ion Motea

Publicat: 30-08-2021 17:19

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat că în noua sesiune parlamentară va cere Senatului României să fie introdus prioritar pe ordinea de zi proiectul de lege ”Fără penali în funcții publice”.










„Tot în această sesiune voi cere ca prioritate 0 la Senatul României, Camera decizională, să fie introdus pe ordinea de zi proiectul de lege «Fără penali în funcții publice». (…) Eu sunt ferm convins că românii, peste 90%, nu doresc penali în nicio funcție publică. Cer Biroului Permanent al Senatului, liderului de grup al Partidului Social Democrat și, nu în ultimul rând, domnului Barna, susținătorul proiectului «Fără penali în funcții publice», și domnului Cioloș să introducă pe ordinea de zi la prima ședință a Senatului proiectul de lege «Fără penali în funcții publice»”, a declarat liderul social-democraților.


 

În aceeași conferință de presă, președintele PSD a făcut o serie de precizări și în ceea ce privește pachetele de legi cu care vor veni social-democrații la 1 septembrie. Tot atunci, el a vorbit și despre depunerea moțiunii de cenzură.


 

„Din punctul nostru de vedere, s-a ajuns mult prea departe. Pe de o parte, am înghețat toate veniturile românilor, atât în zona privată, cât și în zona publică, am înghețat și salarii, și pensii, și alocații, și pe de altă parte avem cea mai mare explozie de prețuri din ultimii 30 de ani, total necontrolată și fără să vină cu absolut nicio soluție actualul Guvern al României. Astfel, am decis în unanimitate de voturi, astăzi, în cadrul Consiliului Politic Național, că vom depune moțiunea de cenzură în momentul în care vom avea cele 234 de voturi necesare să treacă această moțiune. Ca să fiu foarte clar înțeles, în acest moment, partea de opoziție a Parlamentului are 204 voturi”, a spus Marcel Ciolacu, conform b1tv.ro.

Vezi și:


Marcel Ciolacu i-a găsit înlocuitor lui Florin Cîțu și pregătește debarcarea Guvernului liberal! ‘PSD e pregătit să preia guvernarea’


Social-democrații încep toamna în forță! Marcel Ciolacu: ‘O să venim la 1 septembrie cu mai multe pachete de legi’

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri