sursa foto:  gsp.ro

Marcel Ciolacu, mesaj către Mugur Isărescu: ‘Vă asigur, domnule guvernator, că PSD nu ‘atentează’ nici la neutralitatea şi nici la caracterul apolitic al BNR’

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, i-a transmis luni o scrisoare guvernatorului Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, în care afirmă că toate declaraţiile făcute de oficiali ai BNR produc efecte, indiferent dacă sunt făcute în nume personal sau de la pupitrul oficial.

„Potrivit legislaţiei în vigoare, Banca Naţională a României este o instituţie independentă şi, din această perspectivă, orice remarcă publică, făcută de orice membru al conducerii BNR, porneşte de la premisa că nu are caracter politic, că se bazează pe realităţi obiective şi că reflectă nivelul de profesionalism şi decenţă, specific băncii centrale. În mod real, însă, nu poate exista distincţie între afirmaţiile personale şi cele profesionale, făcute în numele instituţiei, atunci când e vorba de un specialist al BNR cu notorietate şi funcţie.

Nici în vremuri normale şi cu atât mai puţin acum, în criză. Toate declaraţiile făcute de oficiali ai BNR produc efecte, indiferent dacă sunt făcute în nume personal sau de la pupitrul oficial. Prin urmare, opinia recentă a domnului Valentin Lazea – economistul şef al BNR – privind reducerea cu 20% a salariilor, prin diminuarea la 4 zile a săptămânii de lucru, a provocat o reală preocupare în rândul opiniei publice, atentă la orice comunicare venită dinspre banca centrală. Această preocupare nu putea fi ignorată de Partidul Social Democrat, ca susţinător şi apărător al oamenilor care-şi câştigă existenţa prin muncă”, a afirmat Ciolacu în scrisoare.

Acesta a adăugat că postarea făcută de PSD pe una dintre reţelele de socializare „evocă şi compară atitudini şi fapte reale şi avertizează că istoria se poate repeta”, „nimic mai mult”.

„Situaţia de acum este comparabilă cu cea din 2009-2010, când domnul Lucian Croitoru era consilierul dumneavoastră şi, desemnat premier, a promovat public ‘soluţia’ tăierii salariilor, aplicată ulterior de guvernarea Băsescu-Boc, cu aceeaşi abordare ‘de dreapta’ ca şi cea de acum, Iohannis-Orban.

Vă asigur, domnule guvernator, că PSD nu ‘atentează’ nici la neutralitatea şi nici la caracterul apolitic al BNR. Iar evidenţierea unor avertismente de mare importanţă pentru populaţia ţării, fără a le fi schimbat sensul ori alterat conţinutul, provenite de la specialişti ai BNR, nu transmite, în niciun caz, vreun mesaj politic similar cu cel postat pe Facebook de către directorul Direcţiei Stabilitate Financiară a BNR, domnul Eugen Rădulescu”, a menţionat Ciolacu.

Preşedintele PSD mai spune că înţelege preocuparea lui Isărescu pentru menţinerea BNR „în zona neutralităţii apolitice” şi îi transmite întreaga sa apreciere „pentru eforturile de împlinire deplină a acestui deziderat”, informează agerpres.ro

Citește și:

EXCLUSIV George Maior și Florian Coldea – de la vârful SRI la catedra SNSPA!

Vești proaste pentru români! Facturile la gaz ar putea crește cu 200 de lei pe an

Klaus Iohannis a promulgat legea! Anumiți români vor fi scutiți de plata impozitului

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare