"Nu ştiu, parcă mi-e şi ruşine, avem o agendă paralelă. Românii sunt speriaţi şi noi, politicienii, avem o agendă paralelă, o mascaradă, nu se poate ca un partid politic să propună un premier şi să decidă să nu îl voteze, asta e o mascaradă", a declarat Marcel Ciolacu, duminică seară, la Antena 3.
Marcel Ciolacu a spus că, în privinţa votului de învestitură de luni, nu este vorba despre un boicot propriu-zis.
"Am făcut o cerere la CCR. Mascarada ar fi şi mai mare dacă CCR spune că nu trebuia desemnat tot Orban. Nu putem intra în jocul acesta, sunt mai multe forţe politice care nu vor participa. Nici Pro România, nici UDMR nu participă. E posibil şi domnul Tăriceanu. Să ne lămurească CCR şi vom decide pe urmă. În 2007 e o altă decizie a CCR-ului, care spune că miniştrii care primesc avize negative în Parlament trebuie schimbaţi. Am atras atenţia şi când a fost la prima învestire. Sunt aproape 13 miniştri cu aviz negativ. Toţi cu aviz negativ trebuie schimbaţi", a afirmat Ciolacu.
El a menţionat că este "exclus să stăm cu guvern interimar până în noiembrie".
"Românii pot lua furcile şi să ne fugărească prin Parlament. Dacă dizolvăm Parlamentul nu înseamnă că el pleacă acasă. E la fel ca şi Guvernul. Dacă e dizolvat poate da doar legi ordinare, nu legi organice. Dacă e nevoie de mutări de bani către Arafat să gestioneze criza, nu se poate face legal", a adăugat el.
Potrivit liderului interimar al PSD, luni nu va exista cvorum.
"Mi-aş dori ca preşedintele să desemneze altă persoană, nu pe Orban. Aş urgenta anumite consultări. Am vorbit cu Ponta, Tăriceanu, cu Kelemen Hunor. Guvernul Orban a căzut cu 261 de voturi, nu la limită. Am fost cu o propunere de premier, Arafat, care a declinat această propunere, spunând că are altă menire. Misiunea dânsului este cu totul alta. E singurul cu expertiză", a spus Marcel Ciolacu.
El a afirmat că PSD nu va mai face o propunere de premier, fiind atributul preşedintelui Iohannis.
"Suntem dispuşi la o discuţie politică pentru a intra în agenda oamnenilor. (...) Suntem de prea mult timp în crize. O groază de decizii ale CCR, ale Comisiei de la Veneţia au fost încălcate, sper să avem o Românie normală, sper, ca lider al opoziţiei, să intrăm în litera Constituţiei", a mai spus Ciolacu.
Întrebat dacă l-ar susţine pe Nicolae Ciucă pentru premier, Ciolacu a spus: "Luni e Orban, să vedem ce decizie ia CCR".
"E o situaţie complicată, nu doar politică. Categoric, un guvern minoritar al PNL, PSD nu îl va vota. E exclus aşa ceva", a susţinut el, menţionând că deciza CCR va fi respectată, arată news.ro.
Mascarada ar fi şi mai mare! Marcel Ciolacu : Românii sunt speriaţi
Trending

circa 2 ore în urmăEconomie
Produsele Lidl care dispar de la raft. Compania a fost dată în judecată, instanța nu le mai permite comercializarea

24 sepEconomie
Locul din România unde cu 15.000 de lei îți iei casă. Străinii adoră satul, unii au ales să se și mute în zonă

08:30Economie
Proteste împotriva unui proiect minier de 400 de milioane de euro în Mărginimea Sibiului. Localnicii spun „Plecați acasă!”

24 sepSocial
Cât te costă să-ți pui centrală termică, dacă stai la bloc. Ghid complet pentru debranșare, aprobări și alte chestiuni utile

11:00Politica
S-a supărat Nicușor Dan că a fost fotografiat sărutându-se cu șatena lui. „O să avem o discuție”. Gafă uriașă la Administrația Prezidențială

08:00Economie
Jaf la Hidro Prahova. Curtea de Conturi a descoperit contracte umflate și motorină decontată ilegal

24 sepPolitica
Alegerile prezidențiale vor costa 1,39 miliarde de lei. Toni Greblă: „Probabil va fi organizat al doilea tur”

09:30Economie
Deficitul bugetar a coborât la 2,34% din PIB după primele șapte luni. Alexandru Nazare: „Problema deficitului nu este rezolvată”

10:30Social
„10-20 de ani, vom putea întineri corpurile cu totul”. Moartea ar urma să ajungă doar o opțiune pentru copiii noștri, nu o certitudine

24 sepPolitica
Surse: Blocaj la negocierile pentru Guvernul Mureșan. Fritz i-a enervat pe Bolojan și pe Kelemen. USR cere „prea multe” ministere
Articole Similare

14 minute în urmăPolitica
Sorin Grindeanu se aștepta să fie propus premier de peste o săptămână. Șeful PSD ar vrea să fie și șeful Executivului

43 minute în urmăEconomie
Cât a ajuns salariul mediu în România. Cum a fost calculată suma, în creștere cu 655 de lei față de anul precedent

circa 1 oră în urmăEntertainment
Cine este noul șef de la PRO TV. Are un sfert de veac de experiență în televiziune, se va ocupa inclusiv de VOYO

circa 1 oră în urmăEconomie
Curs valutar BNR 25 septembrie 2026: Euro se menține la 5,27 lei

circa 2 ore în urmăEconomie



