ciolacu

sursa foto:  playtech.ro

Marcel Ciolacu: ‘S-a ajuns ca să fim iarăși rușinea Europei. O să continui să critic acest PNRR’

Marcel Ciolacu a afirmat că, în Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), România a plecat la Bruxelles cu o solicitare de şapte miliarde pentru agricultură, iar miniştrii Cristian Ghinea şi Adrian Oros s-au întors cu zero euro pentru acest domeniu.

Liderul PSD a declarat sâmbătă, într-o conferinţă de presă susţinută la Craiova, că va continua să critice PNRR.

„Europa ne creează aceste oportunităţi, dar dacă noi trimitem documente pe care nu le citim, documente făcute de către companii private ca pe urmă să acceseze aceste fonduri sau aberaţii cum sunt 133.000 de euro pentru formarea unui singur om, de parcă l-am trimite pe Marte şi de asta se justifică această sumă imensă. Sunt ferm convins că altfel ar fi arătat acest PNRR. Deoarece nu au vrut un dialog cu autorităţile locale s-a ajuns ca să fim iarăşi ruşinea Europei.

O să continui să critic acest PNRR. Chiar vorbeam cu domnul senator Preoteasa cât de mult ar fi însemnat pentru Dolj să fi prins acele sume pentru irigaţii, cum am prins Polonia, Ungaria, Bulgaria. Am plecat la negocieri la Bruxelles cu Comisia cu o solicitare de şapte miliarde, au ajuns domnul Ghinea şi cu domnul Oros la 3,8 miliarde şi s-au întors cu zero euro pentru agricultura românescă”, a spus Ciolacu, conform cu news.ro

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare