Marcel Ciolacu, șanse mari să devină președinte al CJ Buzău. Conduce clar în lupta contra celor de la AUR

Autor: Dragos Stefanescu

Publicat: 07-12-2025 20:17

Actualizat: 07-12-2025 20:23

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Marcel Ciolacu, candidatul PSD pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Buzău, se află pe primul loc în rezultatele parțiale publicate de Autoritatea Electorală Permanentă. Rezultatele parțiale vin după numărarea a aproape 30.000 de voturi din totalul de 87.174 de alegători care s-au prezentat la urne.

După ce a demisionat din funcția de premier, Marcel Ciolacu a ieșit parțial din lumina refectoarelor. Totuși, social-democratul a decis să pornească într-o nou aventură politică, astfel că și-a depus candidatura pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Buzău.

„E cel mai bun pas pe care puteam să îl fac la finalul carierei politice”, a spus Marcel Ciolacu, făcând referire la decizia de candida la funcția de președinte al CJ Buzău.

Marcel Ciolacu este foarte aproape să devină președinte al CJ Buzău

În Buzău s-a înregistrat cea mai scăzută prezență la urne dintre județele unde s-au organizat alegeri locale parțiale. Mai exact doar 23,97 % de buzoieni cu drept de vot și-au exercitat dreptul electoral, până la ora 20:30.

Potrivit rezultatelor parțiale publicate de Autoritatea Electorală Permanentă, Marcel Ciolacu, candidatul PSD pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Buzău, se află pe primul loc, cu 53,16%. Fostul premier este urmat în clasament de candidatul AUR Alin Avrămescu, cu 28,26% și de candidatul comun al PNL – USR Mihai Răzvan Moraru, cu 9,85%.

(CITEȘTE ȘI: CTP, dezamăgit de Nicușor Dan. Cele două gesturi ale președintelui care au produs, din nou, nemulțumirea celebrului jurnalist)

Ilie Bolojan, vinovatul principal pentru prezența scăzută la vot

Marcel Ciolacu s-a plâns de prezența scăzută și a dat vina pe măsurile de austeritate luate de premierul Ilie Bolojan.

„Așteptăm rezultatele. Campania a fost scurtă, dar în schimb eu am mers în tot județul timp de aproape două luni, cu președintele organizației, cu domnul Romeo Lungu, să văd toate realitățile și să ne facem planul imediat după voturi. Mai ales că nu vom avea buget anul acesta. Avem timp în luna ianuarie să creionăm bugetul cu toate autoritățile locale.

Prezența este mult mai scăzută. Am făcut și un apel azi de dimineață. Domnul primar Constantin Toma a făcut un apel să vină lumea la vot. Cred că lumea s-a săturat de atâtea vești triste, de atâtea alegeri, de atâtea anulări de alegeri, de atâtea interdicții de candidați, de celebrele pachete, pachetul 1, pachetul2, pachetul 3, vin accize, vin taxe, prea multe vești negative. Lumea s-a săturat de oamenii politici, de politică în general”, a declarat Marcel Ciolacu.

(NU RATA: Exit Poll, Alegeri PMB 2025. Ciprian Ciucu este noul primar general al Capitalei)

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri