Românii ar trebui să își poată încasa pensia privată obligatorie lunară până la sfărșitul vieții, dar momentan pensionarii nu au încă această posibilitate.
La un deceniu dupa infiintarea Pilonului II de pensii nu exista o lege care sa permita incasarea acestor drepturi sub forma de pensie viagera. Din aceasta cauza, oamenii nu au posibilitatea sa isi incaseze lunar pensia privata obligatorie.
Conform legii, oamenii vor putea primi toată suma din cont într-o singură transă, după pensionare, sau vor putea cere să primească suma eșalonat, pe durata a 5 ani.
A sosit momentul ca cineva să își asume responsabilitatea de a iniția o lege care să permită introducerea pensiei private obligatorii viagere, a declarat Radu Crăciun, peședintele APAPR, pentru ziare.com
”Vorbim, de fapt, despre o lege a pensiilor private, care ar fi trebuit sa existe deja de cativa ani. Dar cum ea inca nu exista, ne aflam acum intr-o depasire de termen.
Un de proiect de lege a fost deja discutat, de ceva vreme discutat in industie (adica in randul administratorilor de fonduri de pensii - n.red.) si a fost agreat cu ASF si cu Ministerul Muncii. Un draft al acestui proiect exista. Cu toate astea, el nu se poate numi proiect de lege, de vreme ce inca n-a fost depus in Parlament.
Documentul asteapta, in acest moment, un initiator, care sa isi faca timp sa il scoata din sertar si sa il transforme in initiativa, depunandu-l in Parlament", a declarat Radu Craciun.
Vezi și
Exclusiv Mega-cadou de Crăciun pentru Elena Udrea – ‘Semnalul’ pe care îl așteaptă avocatul său pentru a ataca
Atenție, români! Riscați amenzi usturătoare dacă nu sunteți racordați la acest serviciu
EXCLUSIV Adevărul despre doctorul despre care s-a spus că l-a operat pe Florin Busuioc! Ce urmează să facă, de fapt – Reacție dură a Spitalului din Craiova
Mare atenție! Banii din Pilonul II nu se încasează lunar
Trending

10 febExterne
Cine este mentorul lui Donald Trump. Omul din penumbră care a stârnit iureșul american împotriva Europei

10 febExterne
Presa de la Moscova cere „Moartea României”. Bucureștiul, indicat drept țintă în cazul extinderii conflictului militar din zonă

10 febActual
350 de lei în plus la salariu pentru angajații care au leafa sub 6.000 de lei. Lucrătorii din această categorie vor beneficia de indemnizația de hrană

10 febActual
Plătește Biserica Ortodoxă taxe la stat? Slujnicii Patriarhului Daniel au oferit răspunsul

10 febActual
Continuă războiul dintre Ilie Bolojan și magistrați. Replica dură a premierului pentru ICCJ: „Se vor căuta responsabili”

10 febActual
Apocalipsa AI profețită de omul care a anunțat criza din 2008. Este marele pericol pentru omenire

10 febActual
Taxele secrete din spatele cumpărării unui apartament. Se plătesc bani grei pentru a-l achiziționa

10 febActual
Nereguli grave la supermarketurile din România, amendate de ANSVSA. Sute de kilograme de alimente au fost retrase, de urgență

10 febActual
Românii care riscă să rămână fără pensii. Documentul ce trebuie depus de două ori pe an pentru a încasa venitul de la stat

10 febPolitica
Judecătorul de la CCR, susținut de PSD, aruncă reforma pensiilor speciale în aer după ce și-a luat concediu paternal
Articole Similare

08 febEconomie
Atenționarea lui Mugur Isărescu dă fiori. România se află într-o situație delicată din punct de vedere economic

07 febEconomie
BNR avertizează asupra riscurilor economice din 2026. Ce spun băncile despre taxe, credite și piața muncii
07 febEconomie
Greșeală de 44 de miliarde de dolari: O bursă crypto a trimis din greșeală o avere utilizatorilor săi

06 febEconomie
Majorările de taxe din 2025 au adus încasări record la bugetul de stat

06 febEconomie



