În contextul în care anumite zone ale regiunii Madrid se află deja sub restricții stricte, guvernul spaniol a anunţat miercuri un acord privind extinderea măsurilor de combatere a COVID-19.
„Am ajuns la acest acord aprobat cu o majoritate largă” de către regiuni, care sunt competente să decidă în materie de sănătate, a declarat presei ministrul sănătăţii Salvador Illa. Chiar dacă mai multe regiuni au votat împotrivă, inclusiv Madridul, aceste măsuri „trebuie să fie aplicate” după publicarea decretului în Jurnalul Oficial în zilele următoare, a adăugat ministrul. De asemenea, el a spus că nu întrevede ca regiunea Madrid să nu le aplice, conform agerpres.ro
„Situaţia din Madrid este complexă şi îngrijorătoare”, a spus ministrul, menţionând că 43.7% din cazurile noi înregistrate în Spania sau fost identificate în capitală.
Acordul anunţat prevede în special interdicţia de a părăsi Madridul pentru cei peste trei milioane de locuitori ai săi, cu excepţia unor motive specifice, cum ar fi mersul la serviciu, la medic sau dusul copiilor la şcoală.
Trebuie menționat că nouă municipalităţi de la periferia capitalei vor fi, de asemenea, afectate de aceste restricţii.
Măsurile prevăd, de asemenea, o rată de ocupare plafonată la 50% în hoteluri şi restaurante şi închiderea acestora la ora 23:00.
Guvernul central al socialistului Pedro Sanchez presează de câteva zile această regiune, condusă de dreapta, să extindă la întreaga capitală restricţiile în vigoare de săptămâna trecută în cele mai afectate cartiere ale Madridului.
În aceste zone, locuitorii se pot deplasa liber în propriul cartier, spre deosebire de primăvară, când măsurile de carantină au fost extrem de stricte.
Spania a anunţat miercuri 177 decese şi 11.016 de noi cazuri în ultimele 24 de ore, ducând bilanţul total la 769.188 de cazuri de coronavirus şi 31.791 de decese.
Problemele cu care se confruntă sistemul bancar din Spania ar putea să ducă la o cădere care să genereze un efect de domino cu consecință întoarcerea Europei în anii întunecați de la începutul ultimului deceniu.
Faptul că sectorul bancar ar putea deveni mai devreme sau mai târziu una dintre cele mai mari victime ale pandemiei de coronavirus a fost clar încă de la început, imediat ce au început să se resimtă efectele recesiunii economice.
Toamna bate la ușă și datele din ultimele luni, care în multe cazuri au fost chiar mai descurajante decât era de așteptat, par să anunțe „furtuna perfectă” care ar putea genera mai mult de un cutremur în lumea bancară.
Însă, oricare ar fi evenimentul esențial în jurul căruia s-ar putea genera criza din sectorul creditelor, nu este încă complet clar în acest moment, obligându-i astfel pe analiști să fie atenți la predicții.
Totuși, Banca Centrală Europeană pare să fi identificat – și în urma retrogradării din partea agenției de rating Moody’s – una dintre principalele preocupări pentru reziliența băncilor europene: riscul de faliment al Turciei.
Potrivit ziarului „Business Insider”, țara cu cel mai mare risc în zona euro ar fi Spania, al cărei sector bancar nu a trecut în ultimii ani prin perioade excelente. Și, mai presus de toate, odată cu căderea sa ar putea genera un efect de domino care amenință să readucă Europa în anii întunecați de la începutul ultimului deceniu.
De asemenea, după cum a relatat „Business Insider”, BCE a decis „excluderea temporară a instituțiilor sistemice din zona euro de a-și expune mecanismul de leverage către Banca Centrală”.
Mare atenție dacă veți călători în această țară! Au fost introduse noi restricții
Trending

01 noiSocial
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

01 noiEconomie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

01 noiEconomie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

01 noiEntertainment
Necazul prin care trece fiica Maiei Morgenstern. Cu un băiețel de doar un an acasă, Cabiria se confruntă permanent cu un val de ură

01 noiSocial
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă

01 noiEconomie
Compania de telefonie care oferă cel mai rapid internet. Cât costă abonamentul oferit de furnizor, competiție strânsă între Digi, Vodafone și Orange

01 noiEconomie
Brânza românească premiată cu aur în Franța. Cât costă alimentul produs în Tulcea

01 noiHoroscop
Horoscop financiar 1 noiembrie 2026: dorințe și bani la început de lună

01 noiEconomie
Cel mai mare operator de zboruri charter din Polonia vine în România. De când ar putea românii să aleagă compania

01 noiSocial
Mai avem și noi zăpadă de Crăciun? Care sunt șansele să ningă de sărbători, în iarna anului 2026-2027
Articole Similare

30-10-2026 13:13Economie
Curs BNR: euro și dolarul scad, francul elvețian urcă în lei

29-10-2026 13:25Economie
Curs valutar BNR: euro, dolar, franc și lira sterlină în lei

28-10-2026 13:27Economie
Curs valutar BNR: euro la 5,3495 lei și dolarul la 4,8088 lei

28-10-2026 13:26Actual
[P]Cum evaluezi costurile unui serviciu digital înainte de utilizare

27-10-2026 13:10Economie



