Aproape jumătate din produsele pentru bebeluși examinate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii cresc riscul obezităţii şi al cariilor dentare și pot crea o preferinţă nocivă pentru aceste alimente.
Produsele alimentare pentru bebeluşi disponibile în comerţ conţin deseori prea multe zaharuri, iar informaţiile de pe etichete creează confuzii, a avertizat luni Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), care propune revizuirea criteriilor sale în ceea ce priveşte alimentaţia nou-născuţilor, informează AFP, citat de capital.ro
„În cazul a aproximativ jumătate dintre produsele examinate (…), peste 30% dintre calorii provin din zaharuri totale, iar circa o treime din alimente conţin zahăr adăugat sau alţi îndulcitori”, a precizat Biroul Regional pentru Europa al OMS, după ce a studiat aproape 8.000 de produse comercializate în peste 500 de magazine din oraşe precum Viena (Austria), Sofia (Bulgaria), Haifa (Israel) şi Budapesta (Ungaria) din noiembrie 2017 până în ianuarie 2018.
Un aport ridicat de zahăr poate creşte riscul obezităţii şi al cariilor dentare, iar o expunere precoce la produse îndulcite poate crea o preferinţă nocivă pentru alimente care conţin zahăr pentru restul vieţii, avertizează OMS.
„O nutriţie adecvată în perioada neonatală şi în primii ani ai copilăriei rămâne un factor esenţial pentru asigurarea unei creşteri şi dezvoltări optime a copilului, precum şi o stare de sănătate mai bună pe parcursul viaţii”, a amintit directoarea regională a OMS pentru Europa, Zsuzsanna Jakab, citată într-un comunicat.
În 2018, instituţia a avertizat asupra creşterii numărului persoanelor obeze şi supraponderale în rândul europenilor, fenomen care riscă să inverseze tendinţa de creştere a speranţei de viaţă în această regiune.
Consumul de băuturi îndulcite, printre care sucuri de fructe, poate atrage după sine tendinţa de a renunţa la alimentele mai bogate în substanţe nutritive.
Circa o treime dintre produsele analizate au în compoziţia lor zahăr, sucuri de fructe concentrate sau alţi îndulcitori, ingrediente care nu ar trebui adăugate în alimentele destinate copiilor mici.
În cazul a 18% până la 57% dintre aceste alimente, peste 30% dintre calorii provin din zaharuri, avertizează OMS.
Biroul Regional pentru Europa al OMS are 53 de state membre, printre care Rusia, Andorra, Germania sau Tadjikistan.
Până la 60% dintre etichete conţin informaţii înşelătoare
Studiul a arătat totodată că alimentele considerate necorespunzătoare din punctul de vedere al recomandările OMS sunt comercializate ca fiind adecvate pentru copii mici.
Un procent cuprins între 28% şi 60% dintre alimentele analizate sunt etichetate ca fiind adecvate nou-născuţilor cu vârsta sub şase luni, deşi ”OMS recomandă ca nou-născuţii să fie hrăniţi în mod exclusiv cu lapte matern în primele şase luni de viaţă şi, prin urmare, niciun aliment nu ar trebui comercializat ca recomandat copiilor sub şase luni”, subliniază raportul.
Pentru a-şi încuraja membrii să adopte noi linii directoare, OMS intenţionează să-şi reactualizeze recomandările.
Organizaţia ar dori să oprească promovarea substitutelor pentru laptele matern şi recomandă ca alimentaţia copiilor cu vârsta între şase luni şi doi ani să se bazeze pe alimente bogate în substanţe nutritive, preparate la domiciliu.
Adaosurile de zahăr şi îndulcitorii ar trebui de asemenea interzise din compoziţia alimentelor destinate bebeluşilor.
Etichetele băuturilor îndulcite, în special sucurile de fructe şi laptele condensat, precum şi cele prezente pe dulciuri ar trebui să menţioneze că aceste produse nu sunt adecvate copiilor sub trei ani.
Citește și
Război între Gigi Becali și ANAF! Suma uriașă pe care o cere latifundiarul
Interesant! Ce avere are Dan Barna, președintele USR care îi poate lua locul lui Klaus Iohannis
Informații bombă- Va fi dezastru pentru români:’Nu sunt bani nici macar pentru cheltuieli curente.’
Mare atenție la produsele pentru bebeluși! Pericol pentru sănătatea celor mici
Trending

17 octSocial
Permisul de conducere din România și toate țările membre UE se schimbă. Ce presupune modificarea notabilă și ce au de făcut șoferii

17 octEconomie
Când începe, de fapt, Black Friday în România. Data este mult mai aproape decât în alți ani, magazinele și-au schimbat strategia

17 octSocial
Cerem sprijin de la NATO, după ce mai multe drone ne-au intrat în țară. Cât de gravă este situația

17 octSocial
Au rămas rafturile goale în supermarketuri ca în pandemie. Regiunea unde și românii s-au apucat să-și facă provizii

17 octSocial
Verificarea online a amenzilor. Nu mai aștepți să vină prin poștă documentul, durează doar câteva minute

17 octSocial
Irina Rimes, out de la Vocea României. Ce a comentat despre colegii de la PRO TV, înainte de plecarea de la masa antrenorilor

17 octSocial
Ciprian Ciucu vrea să curețe grafitti-urile din București. Nicușor Dan a criticat aspru doleanța edilului, din punct de vedere legal

17 octSocial
Vremea noiembrie 2026. Temperaturile și fenomenele meteo care ne așteaptă de luna viitoare, în întreaga țară

17 octActual
Cât ai, legal, dreptul de retur la un produs. Cum procedezi dacă l-ai scos deja din cutie

17 octSocial
Horoscop 2027. Primele previziuni astrale pentru anul viitor, ce spun astrologii, pentru fiecare zodie, pe plan financiar
Articole Similare

08:30Social
Papa Leon a ieșit din spital. Care este starea de sănătate a Suveranului Pontif

17 octSocial
Vremea noiembrie 2026. Temperaturile și fenomenele meteo care ne așteaptă de luna viitoare, în întreaga țară

17 octSocial
Irina Rimes, out de la Vocea României. Ce a comentat despre colegii de la PRO TV, înainte de plecarea de la masa antrenorilor

17 octSocial
Horoscop 2027. Primele previziuni astrale pentru anul viitor, ce spun astrologii, pentru fiecare zodie, pe plan financiar

17 octSocial



