În sectorul bugetar, celor din sănătate, salariile s-au mărit de trei ori, iar numărul lor a crescut cu 5000, scrie zf.ro.
Sănătatea reprezintă singurul domeniu de la stat unde efectivul de salariaţi a crescut în ultimii zece ani, în timp ce în educaţie şi în administraţie publică efectivul de angajaţi a scăzut.
Salariile angajaţilor din sănătate şi asistenţă socială au crescut de 2,8 ori în ultimul deceniu, aceştia fiind bugetarii care au avut parte de cea mai mare creştere salarială în perioada 2009- 2018.
Astfel, salariul mediu net din sănătate a ajuns la valoarea de 3.536 de lei net în noiembrie 2018, acesta fiind cu 27% mai mare decât salariul mediu la nivelul întregii economii. Spre comparaţie, în 2009 angajaţii din sănătate câştigau cu 9% sub nivelul salariului mediu pe economie de la acea vreme.
„Este foarte bine că au crescut salariile în sistemul de sănătate, pentru că suntem o ţară exportatoare de medici pregătiţi în şcolile din România şi instruiţi pe banii celorlalţi cetăţeni. Având un rol social foarte important, ei trebuie plătiţi foarte bine. Sunt şi alte activităţi cu un rol important- cum sunt, de exemplu, auditorii financiari care girează bilanţul unei companii – însă nu se compară rolul lor cu cel al medicilor“, a explicat consultantul fiscal Adrian Benţa de la Benţa Consult.
Vezi și Cutremurător! Un fost coleg de celulă al criminalului de la Mediaș rupe tăcerea – Dezvăluiri din închisoare
Bomba a fost aruncată! Ce se va întâmpla cu pensiile
SURSE Decizia pe care o așteaptă toți românii: Ce va face Guvernul Dăncilă săptămâna viitoare













