Mărturia dureroasă a unei studente de la Medicină: 'Noi, restul familiei, ne-am tratat acasă. Consider că am avut noroc'

Autor: Ion Motea

Publicat: 13-05-2020 13:15

Actualizat: 13-05-2020 13:12

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Studenta la Medicină Irina Huțuleac, a destăinuit coșmarul prin care a trecut după ce a aflat că a fost infectată cu noul coronavirus. Situația dramatică a luat amploare atunci când și părinții, dar și bunica ei au fost confirmați pozitiv, aceasta din urmă pierzându-și viața.








”Totul a început când bunica mea a sesizat că nu mai poate să se alimenteze, avea o stare alterată, abia putea să se miște. Nu ne-am gândit niciunul dintre noi că ar putea fi coronavirus. Peste tot se spunea că trebuie să tușești sec, că ai febră, dar în cazul ei nu a fost vorba de așa ceva. Cel puțin la început. Eu am experimentat o greutate în respirație, tuse seacă, congestie nazală. Nu puteam să respir, aveam nasul înfundat. M-am gândit că e o gripă, o răceală. A fost totul foarte diferit de ce vedeam la televizor”, a spus Irina, potrivit Ora de Sibiu.

Din păcate, însă, la scurt timp după ce a primit testul, bunica tinerei, care nu suferea de boli cardiovasculare, nu avea hipertensiune, ci doar o dislipidemie ușoară, a murit.


”Bunica a fost diagnosticată pozitiv în data de 7 aprilie, urmând ca trei zile după să fie internată la Spitalul Municipal Blaj. Avea 82 de ani și nu se cunoștea cu o altă patologie, în afară de o dislipidemie ușoară, care era tratată cu un medicament simplu. Mergea foarte bine. Nouă nu ne-a relatat să aibă vreo problemă. Nu era vorba de hipertensiune. Pot să spun că avea un grad de obezitate, dar nu morbidă. Nici nu a interacționat cu alte persoane. Noi am încercam să ne protejăm cât mai bine, cum am știut”,precizează studenta.

 

Irina Huțuleac și părinții ei, testați după moartea bunicii


După ce au aflat că bunica are COVID-19, Irina și părinții ei au insistat să fie și ei testați. Rezultatele au fost pozitive. Au refuzat internarea și s-au vindecat acasa.

”Am insistat foarte mult să fim testați și am fost testați foarte rapid în orașul Abrud. Alte investigații nu ne-au fost făcute. Strict testarea. Ne-au spus că suntem pozitivi. În cazul tatălui meu, au vrut să îl interneze pentru că avea patologie pulmonară asociată, dar alte investigații, alte intervenții din partea spitalului nu au fost.

Ne-au întrebat dacă suntem bine și dacă vrem să ne internăm, dar am refuzat, pentru că am crezut și s-a dovedit a fi real, că dacă ne ajutăm unul pe celălalt o să reușim să trecem peste. În cazul nostru a funcționat. Țin să menționez faptul că DSP Alba a sugerat într-o formă mai plăcută, sau nu, că tatăl meu ar trebui să fie internat în mod obligatoriu și că nu se pune problema unui refuz, din cauză că acesta are astm bronșic și plus spitalizări repetate pentru pneumonie din luna decembrie.

Doar că acesta a refuzat, din cauza moartei bunicii. Nu a putut să accepte, s-a temut prea mult. Cât despre sfaturi, pot să spun că într-un moment critic, când îmi făceam griji pentru starea de sănătate a tatălui meu, am contactat-o pe doamna doctor Bîrluțiu, de la Boli Infecțioase din Sibiu, care mi-a dat sfaturi, care ne-a spus că nu este de glumă, că ar trebui să consulte un specialist în boli infecțioase de aici din apropiere.

De asemenea, mi-a recomandat o anumită schemă terapeutică ce ar putea să-l ajute pe tatăl meu. Problema este că, tot din frică, tatăl meu a refuzat să ia tratamentul. Anumită medicație care se dă poate cauza diverse turburări de conducere. Tata s-a speriat. A spus că în cazul în care se agravează situația, o să ia, dar altfel, nu”, a povestit tânăra, potrivit sursei citate.

Citește și:


Combinație liberală: Din stomatolog de comună, a fost ‘cocoțată’ șefă de spital!

Statul german părtaș la momentele de groază prin care trec muncitorii români din industria cărnii. ‘Nu sunt vreun secret de stat. Cu toții le cunosc’


EXCLUSIV Ordin de retragere a Poliției de pe străzi! Au dispărut echipajele fixe (foto)
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri