Emisiunea lui Cătălin Măruță a primit mii de euro din partea angajaților unei primării. Totul s-a întâmplat pentru a câștiga un concurs organizat de emisiunea sa.
Astfel, angajații au de achitat facturi de 650 000 de lei, adică 14 mii de euro, după ce au trimis mesaje de pe telefoanele de serviciu, pentru ca ansamblul folcloric Doina Bascovului sa castige in cadrul competitiei ‘Duelul Ansamblurilor’.
Potrivit ciao.ro, concursul era câștigat de ansamblul care primea cel mai mare număr de mesaje. Ansamblul a primit 60 000 de voturi, iar doar un mesaj costa 24 de cenți.
Mult au dat, puțin au câștigat. Primăria a pierdut mii de euro, premiul câștigat de ansamblu fiind de 3 191 de euro brut.
Acum, angajații primăriei sunt obligați să dea banii din propriul buzunar.
Ce spune primarul în legătură cu asta?
„Ansamblul care a câştigat concursul este un brand. A susţinut inclusiv concerte la Expoziţia Mondială de la Milano din iunie 2015. Ei sunt buni. Eu le-am sugerat angajaţilor să dea mesaje ca să susţină ansamblul, mai mult în semifinale şi finală. N-am obligat pe nimeni. Plătim diferenţa noi, ne-o însuşim. Este o greşeală, vom plăti cu toţii. Prima factură, ce a venit deja, este de 22.000 lei. Factura următoare va fi undeva de aproximativ 40.000 lei.
Vezi și Kaufland încasează o mega-lovitură: Ce a lansat rivalul Carrefour- Este o premieră în România
Fiecare angajat din Primărie va plăti partea lui, practic pentru mesajele pe care le-a dat de pe telefoanele de serviciu. Ne-am euforizat puţin, ce să spun? E o greşeală pe care o regret toată viaţa. Bugetul local nu va fi afectat cu niciun leu”, a declarat Gheorghe Stancu, primarul comunei Bascov.
„Problema e delicată. În şedinţa de Consiliu Local, prima care s-a opus proiectului de hotărâre a fost consiliera juridică a primăriei, care a spus că aşa ceva este ilegal. Consilierii locali s-au împotrivit. Consiliul Local are 17 consilieri, dintre care 11 sunt de la PSD. Iar 10 dintre consilierii PSD au votat împotriva proiectului de hotărâre.
Vezi și Pericol pentru RCS & RDS! Mișcarea neașteptată a UPC
Nu avem nimic împotriva culturii, acest ansamblu aduce prestigiu comunei. Dar totul trebuie să fie legal. Şi eu, şi colegii mei din Consiliul Local, am dat sute de SMS-uri, dar de pe telefoanele personale. Eu personal am dat 55 de SMS-uri, am zis că dau pentru comuna unde am crescut, dar plătesc eu personal. Un consilier local de la PMP a dat 400 de mesaje de pe telefonul său, nu de pe telefonul de lucru“, spune consilierul local Dorin Vlăsceanu.
Măruță a pus mâna pe mii de euro: Greșeala uriașă făcută de o primărie
Trending

19 octActual
Serviciul militar obligatoriu în România, ar fi nevoie să revină. Avertismentul unui general NATO

19 octPolitica
Ilie Bolojan, viitorul președinte al României? Șeful PNL a vorbit despre viitoarele alegeri prezidențiale

19 octActual
România, locul 1 mondial la insolvențe. Până la final de an și în 2027, tot mai multe companii se vor afla în această situație

19 octActual
Decizia neașteptată luată de ginerele lui Mircea Geoană. Garett este american și vine dintr-o familie bună

19 octActual
Zonele din care vin cei mai mulți imigranți în România acum, în 2026. Schimbare notabilă față de anii anteriori

19 octActual
Cel mai scump condiment din lume se face la Bihor. Cu 3 kilograme îți cumperi un apartament în București

19 octSocial
Cât de devreme poți să ieși la pensie, dacă ai muncit cu carte de muncă de la 18 ani. Ce prevede legea

19 octActual
Se schimbă SGR, mecanismul prin care duci sticlele la reciclat. Modificare pentru amplasarea punctelor de colectare

19 octActual
Câți bani a adus conceptul Străzi deschise din București. Nu a costat nimic, doar a produs

19 octPolitica
Declinul UE, anunțat de Rareș Bogdan. Europarlamentarul susține că ar urma să vină o criză mai mare decât cea din 2008
Articole Similare

19 octSocial
Cât de devreme poți să ieși la pensie, dacă ai muncit cu carte de muncă de la 18 ani. Ce prevede legea

18 octSocial
Top destinații de vacanță în 2027. Locurile în care merită să mergi în concediu

18 octSocial
Cele 3 zodii care se eliberează de probleme. Ultimele lor drame au avut loc pe 17 octombrie

18 octSocial
Bani tăiați pentru persoanele cu dizabilități. În ce situații se diminuează ajutorul

18 octSocial



