O interdicţie temporară pentru vehiculele diesel va fi extinsă pentru încă două zile la Roma din cauza „puternicei şi persistentei” poluări atmosferice, au anunţat marţi autorităţile din capitala italiană, citate de DPA,
Măsura a fost adoptată marţi şi, întrucât concentraţiile de particule fine (PM10) se află în continuare la niveluri critice, ea va fi aplicată şi în zilele de miercuri şi joi.
Interdicţia nu se aplică autobuzelor, taxiurilor şi altor mijloace de transport pentru servicii publice şi intră în vigoare între intervalele 07:30-10:30 şi 16:30-18:30.
Primarul Romei, Virginia Raggi, a decis de asemenea ca temperatura apei din sistemul local de termoficare să nu depăşească 17-18 grade Celsius, pentru a limita astfel emisiile poluante generate de boilerele alimentate cu gaz.
Smogul reprezintă o problemă în mai multe oraşe italiene, inclusiv la Milano. Autorităţile milaneze au anunţat interdicţii pe timpul zilei pentru vehiculele diesel începând de miercuri, însă această restricţie este valabilă doar pentru automobilele mai vechi şi mai poluante.
Comisarul local pentru transporturi, Marco Granelli, a spus că aceste restricţii vor fi intensificate gradual. „Până în 2030, Milano va deveni un oraş fără maşini diesel”, a dezvăluit oficialul milanez, arată blacknews.
Vezi si: EXCLUSIV Lovitură de teatru! O bancă cu peste un milion de clienți nu a plătit pensiile românilor! Reacția ministrului Muncii
Cutremur la vârful scenei politice! Ludovic Orban, ‘împins pe scări’! Klaus Iohannis ar fi bătut palma pentru un nou prim-ministru
Polițiștii se reped la Marcel Vela: Procedează precum Carmen Dan! Operațiune demarată în week-end
Mașinile pe motorină interzise! Orașul unde nu mai au voie să circule
Trending

01 marActual
Necazul Ninei Iliescu, soția lui Ion Iliescu. Fosta primă-doamnă și-a dorit cu tot dinadinsul să îi ofere soțului său un copil

01 marActual
Noua zonă corporatistă a Capitalei. Firmele mari se înghesuie să își închirieze birouri pentru a fi aproape de viitorii absolvenți

01 marExterne
Ruptură totală în cadrul mișcării MAGA. Omul care îl venera pe Donald Trump a întors armele împotriva acestuia: „Absolut dezgustător și malefic”

01 marExterne
Vladimir Putin deplânge asasinarea ayatollahului Khamenei. Mesajul dur al liderului de la Kremlin pentru Donald Trump: „S-au încălcat toate normele moralității umane și dreptului internațional”

01 marActual
O nouă amenințare marca Sorin Grindeanu. Declarațiile liderului PSD vor arunca în haos Coaliția de guvernare

01 marActual
Business-ul care o îmbogățește pe Valentina Pelinel. Soția milionarului Cristian Borcea este implicată în multe proiecte

01 marActual
Afacerea care înflorește în România. Cifrele amețitoare estimate pentru acest an le dau aripi investitorilor

01 marActual
Litoralul din Sectorul 6 concurează cu Mamaia și Costinești. Se anunță o vară agitată în Capitală

01 marActual
Comuna din România care a fost scoasă la vânzare. Datoria primăriei către o firmă privată ar putea lăsa pe drumuri 5.000 de oameni

01 marActual



