Președintele României, Klaus Iohannis, a programat o ședință la Palatul Cotroceni, de la ora 13, la care i-a invitat atât pe premierul Orban, dar și pe mai mulți membri din Guvern.
Surse au declarat pentru Antena 3că șeful statului și reprezentanții Guvernului ar urma să discute și despre o posibilă amânare a relaxării prevăzute pentru data de 1 iulie.
Se pare că una dintre măsurile de relaxare reprezintă redeschiderea restaurantelor, însă din cauza exploziei de noi cazuri de coronavirus din România, măsura ar urma să nu mai fie aplicată.
Totodată, potrivit surselor citate, la întâlnirea oficialilor se va discurta și despre nemulțumirile celor din Horeca, dar și despre măsurile alternative cu care Guvernul trebuie să vină în cazul în care nu se aplică măsura redeschiderii restaurantelor.
De asemenea, șeful statului și membrii Guvernului discută și despre pachetul de relansare a economiei, un pachet care se bazează pe fondurile primite de la Uniunea Europeană.
Vezi și: EXCLUSIV ‘Fantoma’ generalului de informații care a pus bazele Serviciului 112 ‘bântuie’ afacerile cu statul! Contracte pe bandă rulantă cu Poliția de Frontieră
Ieșire uluitoare a lui Andrei Caramitru: ‘Multora le urlă foamea în ei. Schimbă job-ul, ia-ți al doilea job. Lucrează un week-end pe lună’
Mai mulți bani pentru pensionari! În ce condiții se acordă
Măsurile de relaxare, amânate? Ce decizie se va lua în ședința de astăzi
Trending

02 marPolitica
Călin Georgescu și-a făcut partid. Nume cu greutate printre fondatorii „România Românilor”

02 marActual
Baza militară de la Deveselu a fost ridicată la nivelul de alertă „BRAVO” pe fondul tensiunilor din Orientul Mijlociu

02 marActual
Andrei Caramitru strigă: 'PÂRNAIE. Multă pârnaie". Progresistul a găsit vinovații pentru problemele economice ale României

02 marActual
Efectele războiului din Orientul Mijlociu sunt mai grave decât se estima. Avertismentul unui reputat economist le dă fiori românilor: „Ne jucăm cu focul”

02 marExterne
Marea dilemă a lui Donald Trump. Președintele american nu știe pe cine să numească în fruntea Iranului după asasinarea ayatollahului Kamenei

02 marActual
Hidroelectrica anunță schimbări la plata facturilor și o ofertă promoțională pentru toți clienții

02 marExterne
Scaunul lui Trump se clatină în SUA după declanșarea războiului în Iran

02 marActual
USR îl scoate la tablă pe ministrul Agriculturii. Florin Barbu este acuzat că ar fi copiat un proiect depus de parlamentarii AUR

02 marActual
Isterie în Dubai printre milionari. Se năpustesc pe aeroporturi și dau sume uriașe ca să fugă din calea războiului

02 marActual



