Mii de persoane au manifestat, duminică, în fața Palatului Parlamentului, împotriva Legii privind obligativitatea vaccinării.
Printre cei care au ținut discursuri duminică s-a aflat și medicul chirurg Adrian Cacovean.
„Aici s-a adunat o părticică din România normală. Din respect pentru România normală, îmi dau jos acest obiect inutil.
Acest obiect, pe care îl dau jos, protejează pacientul pe care îl operez ca să nu-i scuip în rană, în plagă sau să nu-mi cadă mătreața atunci când îl operez.
Acest obiect are valoare doar în sala de operație și pe stradă n-are niciun efect”, a spus medicul Adrian Cacovean, duminică, la protestul împotriva vaccinării obligatorii”, a spus doctorul.
„Ceea ce se întâmplă acum este un experiment medical, iar oamenii sunt cobai. Avem pretenția să fim tratați ca oameni. Suntem proprietarii propriului corp”, a mai spus Adrian Cacovean.
Vezi și
SURSE DNA ar fi descins la ANPC! Procurorii fac verificări pe modul în care s-au făcut detașările în posturile-cheie
EXCLUSIV Guvernul PNL uită de marea reformă pe care a promis-o la stat! Un arhitect a fost transformat în inspector-șef la Apele Române
Medic chirurg, după ce și-a dat masca jos: 'Protejează pacientul ca să nu-i scuip în rană sau să nu-mi cadă mătreața când îl opereze'
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 09-03-2021 10:10
Trending

10 marActual
Trecutul dubios al nonagenarului de la Banca Națională a României. Este mâna dreaptă a guvernatorului Mugur Isărescu și astăzi

10 marActual
Blonda șpăgară de la CFR, ridicată de DNA. Cum a fost prinsă în flagrant de către autoritățile din România

10 marActual
Animalul ciudat văzut în pădurile României. Nimeni nu își explică de ce a apărut în aceste zone ale țării

10 marActual
Economistul-influencer Andrei Caramitru face o nouă profeție sumbră. Pericolul care pândește România nu mai poate fi evitat

10 marActual
Averea din biblioteca lui Toma Caragiu. O sumă uriașă a rămas de pe urma marelui actoe dispărut la cutremurul din 1977

10 marActual
Continuă prăbușirea unui gigant al industriei auto mondiale. Compania se pregătește să dea afară 50.000 de oameni

10 marActual
Gabriela Firea pornește revolta împotriva lui Ilie Bolojan. Ce a produs furia europarlamentarei: „Este revoltător!”

10 marActual
TVR este în pragul colapsului. Televiziunea Română avertizează că riscă să își întrerupă emisia pentru prima dată în peste șapte decenii de funcționare continuă

10 marActual
Curs valutar BNR marți, 10 martie 2026. Moneda unică europeană se prăbușește în fața leului românesc

10 marActual



