Medicul Beatrice Mahler, despre deschiderea școlilor: 'Ca medic, sunt convinsă că cei care au luat acestă decizie au analizat toate datele'

Autor: Cătălin Motea

Publicat: 03-02-2021 08:15

Actualizat: 02-02-2021 23:25

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Directorul Institutului ”Marius Nasta” din București, Beatrice Mahler, a transmis că redeschiderea unităților de învățământ este un pas firesc care trebuie făcut, în ciuda riscurilor. Totuși, specialista a mai explicat că este foarte important ca profesorii să vegheze la respectarea regulilor și să dea un exemplu pozitiv elevilor.


"Ca mamă, mă bucur că începe școala. Este normal să meargă copiii la școală și este drumul către normalitate. Ca medic, sunt convinsă că cei care au luat acestă decizie au analizat toate datele. La Instituitul Marius Nasta, numărul de pacienți care se internează este mai mic, iar în ultima săptămână am constat o scădere a cazurilor severe.

Testarea trebuie să rămână o prioritate pentru că este singura modalitate în care putem să avem un reper real al modului în care trebuie să organizăm nu doar începerea scolii ci și celelalte activități.

Este important ca mai ales odată cu deschiderea școlilor să nu uitam că regulile pe care le-am repetat de atâtea ori trebuiesc respectate. Profesorii trebuie să fie cei pe care noi, părinții, ne bazam atunci când vorbim de reguli. În orice scoală profesorul este exemplul pentru elevi", a declarat medicul Beatrice Mahler, marți seara la
B1 Tv

Citește și:


Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri