coronavirus covid deces inmormantare pandemie

sursa foto:  dw.com

Medicul Radu Țincu: ‘Va trebui să găsim alte alternative decât să ne îmbolnăvim și să murim pe capete’

Radu Țincu, medic primar ATI la Spitalul Floreasca, atrage atenția asupra importanței vaccinării anti-COVID-19.

S-a discutat iarăși foarte mult de către cei care contestă vaccinarea și care doresc o imunizare colectivă. Da, dar dacă vrem o imunizare colectivă prin boală, trebuie să ne asumăm și morții. Ne amintim, 1918 a însemnat 50 de milioane de oameni care au murit de gripă spaniolă. Nu cred că în 2021 trebuie să repetăm aceeași istorie, din cel puțin două perspective.

În primul rând, că avem suficientă știință și tehnologie să obținem vaccinuri și să obținem tratamente mult mai eficient ca acum 100 de ani. Deci, până la urmă, în momentul în care cineva susține că ar trebui să ne îmbolnăvim cu toții ca să obținem imunitate, îmi pare rău, dar este o gândire retrogradă care ne duce înapoi în 1918. Va trebui să găsim alte alternative decât să ne îmbolnăvim și să murim pe capete”, a declarat medicul la Aleph News.

Vezi și:

Medicul Adrian Marinescu, despre măsurile restrictive: ‘Controlul, oricât de riguros ar fi, trebuie să-l menții zi de zi, că altfel e clar că nu va avea efecte’

Nelu Tătaru trage un puternic semnal de alarmă: ‘Avem o lună octombrie grea, nu suntem în vârful valului 4’

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare