sursa foto:  stirileprotv.ro

Medicul Adrian Marinescu, despre măsurile restrictive: ‘Controlul, oricât de riguros ar fi, trebuie să-l menții zi de zi, că altfel e clar că nu va avea efecte’

Medicul Adrian Marinescu de la Institutul ”Matei Balș” din Capitală, a vorbit despre decizia CNSU de a respinge propunerea INSP de carantinare a Bucureștiului și a județului Ilfov.

 

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a decis însă intensificarea controalelor privind respectarea măsurilor de prevenire și combatere a efectelor pandemiei de COVID-19.

Adrian Marinescu spune că ”până la urmă, controlul, oricât de riguros ar fi, trebuie să-l menții zi de zi, că altfel e clar că nu va avea efecte. Până la urmă, stau și mă gândesc, oare avem nevoie de controale, în momentul în care după doi ani, fiecare dintre noi știe care sunt aceste măsuri de prevenție? Până la urmă, le facem pentru noi, adică nu aș avea nevoie de control sau de măsuri restrictive, pentru că eu singur ar trebui să știu ce e bine pentru mine și familia mea”.

”E vorba până la urmă de o modalitate prin care îmi protejez sănătatea și chiar viața, că sunt foarte mulți oameni vulnerabili în momentul de față în România. Nu știu dacă noi realizăm că nu sunt doar persoanele de peste 80 de ani sau cei care au afecțiuni cronice grave. Poate fi și o persoană de 40 de ani, care să fie supraponderală, care în teorie e sănătoasă, dar practic, are boli despre care nu știe. Și atunci vom realiza că mulți dintre noi de fapt sunt vulnerabili”, declară medicul, conform rfi.ro.

Vezi și:

Medicul Beatrice Mahler, despre decizia autorităților de a nu impune lockdown-ul: ‘Înseamnă că au date care indică o direcție posibilă favorabilă a evoluției în acest moment a valului pandemic’

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare