vaccin obor mici

sursa foto:  playtech.ro

Medicul Valeriu Gheorghiță: ‘Aceste demers se dovedește a fi unul de succes. Ieri au fost vaccinate aproximativ 400 de persoane la centrul din Obor’

Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, a aprecizat sâmbătă, la Realitatea Plus, că demersul de a oferi mici persoanelor care se vaccinează anti-Covid, la centrul din Piața Obor, este unul ”cât se poate de bun”. Medicul militar a vorbit și despre scăderea ritmului de vaccinare. 

”Aceste demers se dovedește a fi unul de succes. Ieri au fost vaccinate aproximativ 400 de persoane la centrul din Obor, cu Johnson&Johnson și Pfizer. Trebuie să înțelegem că este o parte a României. Dacă dacă nu înțelegem realitatea, putem rata anumite obeictive.

Decizia mea de a mă vaccina este bazată pe argumente medicale și mi-aș dori ca oamenii să  înțeleagă aceste beneficii medicale.

Demersul este unul cât se poate de bun. Organizarea activităților de vaccinare în comun cu altele, sociale sau culturale, cred că sunt binevenite. În ceea ce privește conceptul de a aduce vaccinul mai aproape de oameni, vom identifica zone precum piețe sau târguri în care să amplasăm un centru de vaccinare mobil, cu ocazia deplasării de la domiciliu pentru alte activității, oamenii să poată beneficia și de acest serviciu”, a spus Gheorghiță.

În ceea ce privește scăderea ritmului de vaccinare din țara noastră, medicul militar a precizat că acest lucru nu înseamnă neapărat că intenția a scăzut.

”Scăderea ritmului de vaccinare nu înseamnă sută la sută scăderea intenției. După cum am văzut la Obor, sunt oameni care vor să se vaccineze, dar au amânat această decizie din diverse motive.
Am ajuns la un procent de vaccinare de aproape 30% în rândul populației adulte. Mai sunt multe persoane care vor să se vaccineze, dar nu au găsit momentul potrivit”, a conchis coordonatorul CNCAV, conform cu realitatea.net 

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare