Este o mega-veste pentru cei care se vor conforma proiectului, care se află acum la Parlament. Facilitățile fiscale sunt subiectul proiectului.
Facilitățile fiscale vor fi pentru acei operatori economici care vor dona alimente aflate aproape de data expirării, fiind astfel eliminate din aria livrărilor supuse plății de TVA.
"Propunerea legislativă vizează modificarea a trei acte normative în scopul asigurării aplicabilităţii legislaţiei din domeniul diminuării risipei alimentare", informează iniţiatorii, în expunerea de motive a proiectului, potrivit economica.
Prin modificarea Codului fiscal "se clarifică regimul facilităţilor fiscale de care beneficiază donatorii prin excluderea alimentelor donate din sfera livrărilor supuse plăţii TVA".
De asemenea, se modifică Legea 217/2016 în aşa fel încât "încheierea contractelor de donaţie a alimentelor să fie mai facilă, fără să fie nevoie de încheierea lor în formă autentică".
Se modifică şi Legea 200/2018, redefinindu-se termenul de "operator receptor" astfel încât "să fie posibilă funcţionarea organizaţiilor neguvernamentale specializate în activităţi de transfer de alimente".
Potrivit proiectului, "operatorii economici care transferă alimente prin donare, în baza prezentei legi, beneficiază de facilităţi fiscale, aşa cum sunt acestea reglementate de prevederile art. 25 alin. (4) lit. c), pet. 4, 5 şi 6, precum şi art. 270 alin. (8) lit. d)-f) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare".
În acest sens, sunt deductibile cheltuielile privind bunurile cu termen de valabilitate/expirare depăşit.
Nu este cuprinsă în sfera de aplicare a TVA livrarea "alimentelor destinate consumului uman, cu data-limită de consum aproape de expirare, dacă transferul acestora este efectuat potrivit prevederilor legale privind diminuarea risipei alimentare, a subproduselor de origine animală nedestinate consumului uman dacă eliminarea acestora este efectuată potrivit prevederilor legale privind diminuarea risipei alimentare şi a produselor agroalimentare, devenite improprii consumului uman sau animal, dacă direcţionarea/dirijarea vizează transformarea acestora în compost/biogaz sau neutralizarea acestora, potrivit prevederilor legale privind diminuarea risipei alimentare", mai prevede proiectul.
Transferul alimentelor către operatorii receptori se face în baza unui contract încheiat cu respectarea prevederilor prezentei legi.
Vezi și:Legea a fost adoptată! Puteți primi amenzi de mii de lei
‘Aripa’ Kovesi dă lovitura în România! Cătălin Predoiu i-a ‘predat’ Justiția
EXCLUSIV Lovitură în plin pentru români, în ziua în care Guvernul Orban a fost dărâmat! ANAF, la pământ!
Mega-veste! Facilități fiscale pentru această categorie de persoane
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

21 marActual
Bani să-ți repari mașina dacă ai avarie din cauza unei gropi. Toți șoferii români au acest drept, doar trebuie să știe cum să-l folosească

21 marActual
Greșelile frecvente care duc la toxiinfecție alimentară. Recomandările ANSVSA pentru a preveni astfel de probleme

21 marActual
Se scumpesc produsele de bază în toate supermarketurile din România. Cresc prețurile la pâine, lapte și alte alimente

20 marActual



