Meghan Markle revine pe marile ecrane după ce, împreună cu printul Harry s-au văzut nevoiți să devină independeți financiar după despărțirea de Casa Regală din Marea Britanie
Se pare că Meghan Markle va avea apariții multiple într-un nou serial ce va putea fi urmărit și la noi pe Netflix, despre persoane ce se căsătoresc pentru a două oară. 10 cupluri ale căror nunți au fost un adevărat dezastru vor avea ocazia să își reînnoiască jurămintele și să aibă parte de petrecerile la care au visat.
Cu titlul original “I do, redo” (“Spun Da, din nou”), reality show-ul în care ducesa de Sussex va avea apariții episodice, o va avea în postura de gazdă pe buna ei prietenă, organizatoarea de nunți Jessica Mulroney. Aceasta a ajuns în atenția publicului după nunta fostei actrițe din serialul “Costume” cu Prințul Harry, unde a fost domnișoară de onoare.
Serialul va avea 10 episoade și deși suma exactă pe care Meghan o va primi pentru aparițiile sale nu a fost anunțată, o zi de filmare ca și “guest star” este remunerată în Canada cu 588$. Departe de a fi o suma potrivită pentru o prințesă, aparițiile în serialul Netflix o pot ajuta să își relanseze cariera în film și televiziune, potrivit dcbusiness.
Vezi și :Cătălin Predoiu pus la zid de două asociații ale judecătorilor
EXCLUSIV Acțiune, motor! Marcel Vela filmează??!
Cine ar fi îngenuncheat-o pe Ana Birchall – De ce nu ar fi ajuns ministru în Guvernul Orban
Meghan Markle revine pe marile ecrane! Cât va câștiga ducesa
Trending

01 marPolitica
Tehnocratul Dacian Cioloș transferat la Securitate, în unitatea de filaj. Partidul PLUS ar fi fost cumpărat de fostul premier (VIDEO)

01 marSocial
Pensie chiar și după moarte. Urmașii pot încasa banii rămași de pe urma rudei decedate în termen de cel mult 3 ani

01 marEntertainment
Motivul real pentru care Mircea Solcanu a fost dat afară de PRO TV. Prezentatorul aducea 6 milioane de euro pe sezon pentru postul de televiziune

08:59Actual
Mircea Băsescu își dorește ca românii să nu-l mai identifice cu un infractor. Ce a făcut după ce a ieșit din pușcărie

09:37Actual
Domeniul care te face miliardar. Tot mai mulți oameni cu bani investesc în industria viitorului

08:17Actual
Epoca AI e gata să înceapă. Șeful Microsoft recunoaște că prezența oamenilor nu mai e necesară

01 marActual
Ploșnite la un hotel de 4 stele din Predeal, frecventat de sute de turiști. Cazarea a fost imediat sancționată de DSP

14:20Actual
Efectele războiului din Orientul Mijlociu sunt mai grave decât se estima. Avertismentul unui reputat economist le dă fiori românilor: „Ne jucăm cu focul”

15:34Actual
Andrei Caramitru strigă: 'PÂRNAIE. Multă pârnaie". Progresistul a găsit vinovații pentru problemele economice ale României

12:13Externe



