Membră CSM: 'Eliminarea pensiilor de serviciu, adevăratul atac la statutul magistraților'

Autor: Ion Motea

Publicat: 04-03-2020 16:45

Actualizat: 04-03-2020 14:44

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Judecătoarea Evelina Oprina, membră CSM şi reprezentanta tribunalelor în CSM, a declarat, miercuri, la Arad, că din punctul său de vedere "adevăratul atac la statutul magistraţilor" îl reprezintă posibilitatea eliminării pensiilor de serviciu şi speră la o soluţie "favorabilă sistemului judiciar" din partea Curţii Constituţionale, în 18 martie.


Aflată la Tribunalul Arad pentru a prezenta ghidul de bune practici privind relaţia sistemului judiciar cu celelalte profesii juridice, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 287 din 19 decembrie 2019, judecătoarea Evelina Oprina a declarat că "o problemă importantă" care preocupă CSM "este cea a protecţiei statutului de magistrat".

"Ştiţi că problema eliminării pensiilor de serviciu este o problemă care este acum pe rolul Curţii Constituţionale şi nu o să dezvoltăm mai mult pentru că aşteptăm soluţia pe data de 18 martie, noi sperăm să fie o soluţie pozitivă, favorabilă pentru sistemul judiciar. Trebuie să înţelegeţi faptul că acesta a fost, din punctul meu de vedere şi al majorităţii colegilor din Consiliu, adevăratul atac la statutul magistraţilor", a spus Oprina.



Reprezentanta tribunalelor în CSM a adăugat că instituţia şi-a propus şi îmbunătăţirea relaţiei cu Ministerul de Justiţie, "pentru că nu este una foarte bună".


"Din păcate, în prezent, tot ce înseamnă chestiune, de a administra problemele instanţelor, bugetul instanţelor, este în mâna Ministerului de Justiţie în prezent. Am făcut un prim pas, la nivelul CSM, şi am dat o hotărâre de principiu prin care ne dorim să preluăm bugetul din mâna puterii executive la Consiliul Superior al Magistraturii şi aceasta este o preocupare majoră a Consiliului, pentru că trebuie să înţeleagă toată lumea că atâta vreme cât bugetul este la Ministerul de Justiţie, instanţele nu pot singure să se administreze, nu îşi pot schimba o clanţă, nu pot construi un sediu nou...", a mai spus Evelina Oprina.



Ea a adăugat că aspectul financiar, "salarizarea şi pensia de serviciu a magistraţilor, sunt chestiuni ce ţin de independenţa judecătorului".


"Avem nevoie de un judecător care trebuie să intre în sala de judecată liniştit, care să nu aibă grija zilei de mâine, grija faptului că nu are unde să îşi ducă copilul la o grădiniţă, la o şcoală mai bună. El trebuie să fie liniştit, pentru că cetăţeanul care vine în faţa lui trebuie să primească o hotărâre bună, şi asta o face doar un judecător liniştit şi nepreocupat de ziua de mâine, nepreocupat de ce îl aşteaptă după o carieră de judecător", a mai spus reprezentanta CSM.

Cu ocazia prezentării ghidului de bune practici, la Tribunalul Arad a fost prezentă şi judecătoarea Gabriela Baltag, membră CSM, conform Agerpres.ro

Vezi și:


Politicienii, mână în mână cu clanurile interlope la Brașov


Generalul care revine în forță și va conduce România de la Bruxelles. Macron îl sprijină


EXCLUSIV BUGETUL.RO Tatăl lui Vlad Voiculescu, colaborator al Securității! (Documente)
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri