Premierul României, Nicolae Ciucă, a transmis prin intermediul unei postări pe pagina Guvernului, că s-a luat măsuri pentru asigurarea rezervei de gaze naturale necesare consumului populației și economiei pentru iarna 2022-2023. Ciucă precizează că această rezervă de gaze naturale cu siguranță că ne va ajuta să trecem cu bine peste perioada de iarnă.
"La nivelul Guvernului României am luat măsuri pentru asigurarea rezervei de gaze naturale necesare consumului populației și economiei pentru iarna 2022-2023.
În momentul de față avem în depozite asigurate 55% din cantitățile de gaze, iar estimarea noastră este că la 1 august vom avea un grad de umplere de 58,7%, deci cu 12,7% mai mult decât ținta asumată. Înseamnă că avem în stoc cu aproximativ 400 de milioane de metri cubi mai mult decât era ținta intermediară și, așa cum se derulează acțiunile noastre, apreciez că vom avea 80% din rezervele necesare înainte de 1 noiembrie.
Această rezervă de gaze naturale cu siguranță că ne va ajuta să trecem cu bine peste perioada de iarnă.
Chiar și în cazul în care măsura voluntară luată ieri la nivel european cu privire la asigurarea aprovizionării cu gaze se transformă într-una obligatorie, este important să subliniez că populația, întreprinderile mici și mijlocii, serviciile sociale și industria critică nu vor fi afectate.
Așa cum am făcut până în acest moment, Guvernul va continua să dezvolte capabilitățile de extracție și stocare și să-și îndeplinească angajamentele asumate", a transmis Nicolae Ciucă
Mesaj de ultimă oră transmis de premierul Nicolae Ciucă: Am luat măsuri pentru asigurarea rezervei de gaze naturale necesare pentru iarna 2022-2023
Sursă foto: bugetul.ro
Trending

09 febActual
Salariile pe care le încasează farmacistele de la Farmacia Tei, mai mari decât la Dr. Max sau Catena. Contează și câtă experiență au

09 febActual
Scenariu negru pentru educația din România. Rectorul Universității Politehnica Timișoara lansează avertismente

09 febActual
Tramvaiul groazei din București. Vagoanele Imperio se expun unor riscuri majore când circulă în această zonă a Capitalei

09 febActual
Greșeala din trafic care îi costă pe șoferi până la 1.300 de lei. Ce spune Codul Rutier despre circulația pe banda a doua

09 febPolitica
Variantele de înlocuitori ai lui Ilie Bolojan. Premierul trebuie să se retragă, zilele acestea, din funcția de ministrul Educației

09 febPolitica
Disperarea lui Ciprian Ciucu. Primarul general al Capitalei face un apel major inclusiv la președintele Nicușor Dan

09:17Externe
Presa de la Moscova cere „Moartea României”. Bucureștiul, indicat drept țintă în cazul extinderii conflictului militar din zonă

09 febPolitica
Bolojan i-a unit pe Sorin Grindeanu și George Simion. Se conturează din ce în ce mai mult o alianță PSD - AUR

09 febExterne
Locotenentul lui Putin liniștește Europa. Ministrul de Externe al Rusiei anunță în ce condiții ar putea izbucni un conflict major pe bătrânul continent

09 febActual
George Simion iese la atac. Replica liderului AUR pentru cei care-l acuză că a dat bani grei pentru a ajunge la Casa Albă
Articole Similare

circa 1 oră în urmăActual
Revolta împotriva lui Ilie Bolojan a început. Angajații din peste 1.300 de primării intră în grevă de avertisment

10:46Actual
Continuă războiul dintre Ilie Bolojan și magistrați. Replica dură a premierului pentru ICCJ: „Se vor căuta responsabili”

09:36Actual
Apocalipsa AI profețită de omul care a anunțat criza din 2008. Este marele pericol pentru omenire

09:00Actual
Taxele secrete din spatele cumpărării unui apartament. Se plătesc bani grei pentru a-l achiziționa

08:29Actual



