De Ziua NATO în România, premierul Nicolae Ciucă a vorbit despre importanța aderării României la Alianța Nord-Atlantică.
Agresiunea militară ilegală a Federației Ruse împotriva Ucrainei și răspunsul NATO la această invazie nejustificată au demonstrat rolul esențial al Alianței, care a acționat rapid și accelerat pentru a consolida securitatea flancului estic și a României, explică premierul.
Vezi și SURSE Premierul Nicolae Ciucă ar putea fi ales, în unanimitate, șef al Partidului Național Liberal
„Astăzi, când aliații noștri ne sunt alături, la rândul lor, garantând securitatea României, știm că “Apărarea începe de acasă”.
Sărbătorim astăzi Ziua NATO în România. Marcată în fiecare an în prima duminică a lunii aprilie, apartenența noastră la Alianța Nord-Atlantică, organizație care împlinește pe 4 aprilie 73 de ani de existență, se află astăzi la cea de-a 18-a sa aniversare și are o importanță mai mare ca oricând pentru securitatea României.
Accederea de drept în NATO - la 29 martie 2004 prin depunerea instrumentelor de aderare la Washington și la 2 aprilie 2004 prin arborarea în premieră a drapelului național la sediul Alianței - a fost precedată de o apartenență de facto la familia euro-atlantică în anii premergători aderării, când România s-a alăturat partenerului său strategic indispensabil, Statele Unite al Americii, și Alianței Nord-Atlantice în lupta împotriva terorismului în Afganistan și Irak.
Politic și juridic, am devenit membri NATO acum 18 ani, însă Armata României a acționat ca forță militară aliată cu ani înainte, netezind drumul aderării noastre, fapt pentru care le suntem veșnic recunoscători soldaților noștri și sacrificiilor pe care aceștia le-au făcut pe câmpul de luptă.
Suntem deciși, mai ales în contextul actual de război la granițele României și ale NATO, să transformăm postura de apărare aliată pe flancul estic și să dezvoltăm capabilitățile defensive ale Armatei României pentru a întări rolul nostru de furnizor de securitate. De aceea, la nivelul CSAT, așa cum a anunțat Președintele României, vom majora bugetul apărării cu 25%, de la 2% din PIB la 2,5% din PIB.
Agresiunea militară ilegală a Federației Ruse împotriva Ucrainei și răspunsul NATO la această invazie nejustificată au demonstrat rolul esențial al Alianței, care a acționat rapid și accelerat pentru a consolida securitatea flancului estic și a României.
România este un membru important al NATO, iar măsurile aliate adoptate recent în contextul invaziei ruse în Ucraina, ne poziționează sub umbrela celei mai puternice alianțe politico-militare din istorie. Mai mult de 3.000 de militari din țările NATO, dintre care aproximativ 2.000 sunt americani, sunt mobilizați pe teritoriul țării noastre, iar peste 20 de avioane aliate asigură misiuni de poliție aeriană pe cerul României împreună cu Forțele Aeriene Române. În egală măsură, NATO a hotărât, la summitul extraordinar din 24 martie, înființarea pe teritoriul României a unui Grup de Luptă condus de aliatul nostru Franța.
Toate acestea sunt măsuri imediate și pe termen scurt. Pe termen lung, pregătim cea mai amplă transformare a conceptului de apărare a NATO, precum si a Armatei Romane odata cu cea a aliantei. Pentru a garanta securitatea tuturor cetățenilor noștri vom depune toate eforturile pentru ca prezența militară aliată și americană să fie sporită si consolidata.
Salut, pe această cale, rezultatele impresionante ale celui mai recent sondaj NATO, publicat în cadrul raportului anual de activitate al Secretarului General, care plasează România între primele națiuni aliate ai căror cetățeni manifestă cel mai ridicat nivel de încredere în apartenența la NATO, în alianța transatlantică dintre America de Nord și Europa și în faptul aliații NATO sunt aici să ne protejeze.
La mulți ani România în NATO! La mulți ani NATO!”, este mesajul transmis de Nicolae Ciucă.
Mesajul premierului Nicolae Ciucă, de Ziua NATO în România: 'Agresiunea militară ilegală a Federației Ruse împotriva Ucrainei și răspunsul NATO au demonstrat rolul esențial al Alianței'
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

02-06-2023 20:38INSTANT ARTICLES
Regele Charles, solicitare către Klaus Iohannis: 'Vreau să-l întâlnesc și să-i strâng mâna!'

19-05-2023 12:47Actual
Marcel Ciolacu, despre greva din învățământ: 'Există cu siguranță soluții la care putem ajunge cu calm și rațiune, în timp ce copii își văd liniștiți de școală'

06-05-2023 09:15Actual
Rareș Bogdan: 'Prea ușor se vorbește despre ruperea coaliție. E nevoie de stabilitate în România și e singura formulă politică ce poate funcționa în urma alegerilor de acum 3 ani'

27-04-2023 10:54Exclusiv
SURSE Ce funcție ar urma să primească Nicolae Ciucă după rotativă, după ce Marcel Ciolacu va deveni premier

24-04-2023 14:45Actual



