Conform unui proiect de hotărâre suma de 452 de milioane de lei o să fie plătită în trei ani de zile. Anul acesta este posibilă plata unei sume de 188 de milioane de lei, acești bani vor reprezenta despăgubiri pentru litigiile privind construirea Magistralei 5, potrivit economica.net
"Estimăm că în prima decadă a lui octombrie vom ajunge la o înţelegere, astfel încât să plătească Metrorex suma hotărâtă de instanţă. Pe de altă parte, Corpurile de control al ministerului şi al Guvernului fac investigaţii pentru a identifica responsabilităţile legale administrative şi persoanele care se fac responsabile de generarea acestei revendicări. Pentru că eu nu cred că această revendicare dată de atâtea instanţe a fost generată de motive neimputabile cuiva, vreo forţă majoră. Şi voi face eforturi să descoperim persoanele, le vom prezenta şi public şi vom lua şi măsuri în consecinţă, transmiţând concluziile şi către alte organe ale statului care trebuie să îşi exercite activităţile în această problemă", a punctat ministrul Transporturilor.
Cine este, de fapt, Marian „Ceaușescu”, celebrul protestatar #Rezist care l-a apostrofat pe Valer Dorneanu – I s-a adus aceeași acuzație ca lui Nicolae Ceaușescu
Detalii surprinzătoare! Unde lucrează și ce salariu are soția lui Călin Popescu Tăriceanu


















