Metroul bucureștean își schimbă total aspectul și va un design spectaculos, însă lansarea oficială a noilor garnituri Alstom se tot amână. Super-trenul „007” fabricat în Brazilia a ajuns la București. În total au mai rămas de livrat 6 garnituri, însă testele pe Magistrala 5 încă nu au început. Se înregistrează întârzieri nepermis de mari la livrarea trenurilor prevăzute de contractul care, la final, ar putea atinge valoarea de 240 de milioane de euro.
A șaptea garnitură de metrou Alstom produsă în Brazilia a ajuns la destinație. În prezent, trenul „007” este învelit în țipla din fabricație, însă punerea sa în funcțiune va mai dura.
Întârzieri nepermis de mari la livrarea trenurilor
Compania mai are de livrat încă 6 garnituri, însă introducerea în circulație a noilor metrouri a înregistrat o întârziere foarte mare față de graficul stabilit. Nici testele obligatorii care trebuie efectuate pe Magistrala 5, Drumul Taberei, nu au fost încă efectuate.
Din totalul cele 13 garnituri achiziționate de Metrorex de la Alstom, la București au fost livrate 7. Trenul „007” a ajuns de curând în depoul de la Berceni, arată imaginile publicate de Gândul.
Din totalul de 7 garnituri aduse la Berceni, două au fost mutate în Depoul Ciurel, iar din acel punct ar putea pleca spre Magistrala 5, via Eroilor. Astfel, pentru primul metrou adus în România se vor efectua 10.000 de kilometri, iar pentru al doilea tren se vor parcurge 2.500 de kilometri.

„Este foarte greu de crezut că se vor efectua testele doar noaptea. În mod normal, testele trebuie relizate și în timpul zile, când este trafic, adică printre celelalte trenuri. Ca atare, testarea va dura mult, iar asta înseamnă că vom avea de așteptat până la introducerea în circulație a noilor garnituri aduse din Brazilia”, au declarat surse Metrorex, pentru sursa citată.
Singurele teste realizate până în acest moment au fost pe Magistrala 2, Pipera – Tudor Arghezi. Potrivit aceleiași surse, mecanicii români trebuie să facă 500 de ture pentru rodajul metroului adus din Brazilia. Magistrala 5 de metrou are 20 de kilometri dus-întors, deci ar implica în jur de 500 de ture pentru rodajul celor 10.000 de kilometri.
În 2025 era prevăzută a livrarea a 10 din totalul de 13 garnituri stipulate în contractul cu Alstom. Planificarea prevede introducerea noilor trenuri pe Magistrala Drumul Taberei.
Valoarea totală a contractului ar putea fi de 240 milioane de euro
Metrorex și Alstom au semnat, în anul 2020, contractul de achiziție pentru cele 13 trenuri de metrou, care urmează să fie introduse pe Magistrala 5. Valoarea contractului pentru toate cele 13 trenuri depășește 100 de milioane de euro.
Contractul dintre Alstom și Metrorex include și o opţiune de livrare a încă 17 trenuri, pe baza unei comenzi din partea beneficiarului. Valoarea totală a proiectului poate urca la 240 de milioane de euro.
Noile trenuri Alstom se remarcă prin caracteristici de ultimă generație, cum ar fi:
au caroserie din oţel inoxidabil;
114 metri lungime şi 3 metri lăţime;
asigurarea unei capacități totale de 1.200 de pasageri per tren;
fiecare tren cu 6 vagoane are 216 locuri într-o dispunere longitudinală;
asigură două zone speciale de acces destinate pasagerilor cu dizabilităţi;
au aer condiționat.
Important de menționat că Alstom a livrat companiei Metrorex, la sfârșitul lunii octombrie, simulatorul de ultimă generaţie (foto jos) pentru Magistrala M5, destinat instruirii mecanicilor care vor instrumenta noile trenuri.

Potrivit informațiilor furnizate de Alstom, simulatorul reproduce în mediu digital elemente reale, precum calea de rulare, staţiile, depoul şi echipamentele de semnalizare şi control de pe Magistrala 5. Acesta generează scenarii realiste prin utilizarea tehnologiei Realităţii Virtuale.
În egală măsură, simulatorul include, de asemenea, o replică la scară 1/1 a cabinei mecanicului de pe trenurile de metrou Alstom Metropolis care urmează să circule pe M5.



















