Mii de angajați din acest domeniu vor avea parte de o mărire salarială pe următorii doi ani, conform unui anunț al companiei.
Combinatul siderurgic ArcelorMittal din Galaţi, care are aproape 5.000 de salariaţi, va majora salariile muncitorilor cu 20% în următorii doi ani, potrivit unui anunţ al companiei.
”ArcelorMittal Galaţi anunţă încheierea Contractului Colectiv de Muncă pentru anii 2019 şi 2020 cu sindicatul reprezentativ Siderurgistul AMG. Documentul stipulează o creştere a salariilor cu 20%, în medie, pentru muncitori, cu 30% pentru şefii de formaţii (maiştri) şi cu 14% pentru personalul TESA, precum şi alte beneficii, în condiţiile în care inflaţia prognozată pentru următorii doi ani este de 2,8% şi respectiv de 1,9% pe an”, susţin reprezentanţii ArcelorMittal Galaţi.
Reprezentanţii companiei nu au precizat care este nivelul salarial mediu pentru fiecare tip de angajat care va primi majorare salarială, dar au menţionat că ”este cea mai mare creştere salarială acordată în ultimii ani”.
Potrivit calculelor ZF pe baza datelor depuse de companie în bilanţ, în prima jumătate a anului 2018 venitul salarial mediu net în cadrul ArcelorMittal Galaţi a fost de aproximativ 3.300 de lei net pe lună. Prin urmare, aplicând o creştere salarială medie de 20% (acordată muncitorilor, care reprezintă cea mai mare pondere a salariaţilor companiei), rezultă că, până în 2020, venitul salarial mediu în cadrul ArcelorMittal Galaţi se va apropia de nivelul de 4.000 de lei net pe lună.
Potrivit datelor de la Institutul Naţional de Statistică, salariul mediu în industria metalurgică a fost de 3.100 de lei net în luna octombrie a acestui an.
”Noul Contract Colectiv de Muncă pentru anii 2019 şi 2020 asigură garantarea veniturilor tuturor angajaţilor şi protecţia drepturilor acestora, în condiţii de instabilitate politică, economică, legislativă şi socială”, au mai transmis reprezentanţii ArcelorMittal Galaţi.
În primele şase luni din 2018, numărul mediu de salariaţi din cadrul ArcelorMittal a fost de 4.960 de persoane, în scădere cu 671 de salariaţi faţă de perioada similară a anului trecut. Numărul mediu de salariaţi al celui mai mare angajator din Galaţi este la jumătate faţă de acum un deceniu, când compania număra peste 11.000 de salariaţi.
În ceea ce priveşte pachetul de beneficii acordat salariaţilor, reprezentanţii ArcelorMittal Galaţi susţin că acesta cuprinde peste 10 tipuri de beneficii diferite, care includ, de exemplu, bonurile de masă şi prime ocazionale.
”Angajaţii primesc bonuri de masă în valoare de 300 de lei şi cinci tipuri de prime anuale – pentru Paşte, Crăciun, Ziua Siderurgistului etc. – care au crescut de la 200 la 300 de lei brut conform noului contract colectiv de muncă. Negocierile cu sindicatele pentru acest contract au durat circa 6 -7 săptămâni”, a spus Dorian Dumitrescu, Country Communicator în cadrul ArcelorMittal.
În primăvara acestui an, grupul ArcelorMittal a anunţat că va vinde combinatul siderurgic din Galaţi pentru a putea prelua producătorul Ilva din Italia. Astfel, ArcelorMittal Galaţi (fostul Sidex) va fi preluat de compania Liberty Steel, controlată de miliardarul indian Sanjeev Gupta, care a anunţat că va creşte cu 50% producţia şi va păstra numărul de salariaţi.
Sidexul s-a privatizat în anul 2001, când a fost preluat de la stat de către indianul Lakshmi Mittal.
În 2017, ArcelorMittal Galaţi a încheiat cu o cifră de afaceri de 2,7 miliarde de lei (în creştere cu 10% faţă de anul 2016) şi cu un profit net de 269 de milioane de lei (faţă de anul 2016, când a înregistrat pierderi în valoare
Noul proprietar al ArcelorMittal Galaţi, Sanjeev Kumar Gupta, este fondatorul şi preşedintele executiv al companiei Liberty House, care a avut în 2017 o cifră de afaceri de aproape 15 mld. de dolari. Acesta mai conduce de asemenea GFG (Grupta Family Group), cu peste 14.000 de angajaţi în întreaga lume, potrivit zf.ro
Vezi și
Salarii mai mari pentru acești politicieni! Ce indemnizații vor primi din 2019
Important! Din 2019 va apărea o nouă pensie. Despre ce este vorba
Mii de angajați sunt vizați! Vor avea parte de o mărire salarială
Trending

06 febActual
Înalta Curte avertizează Guvernul asupra independenței justiției după scrisoarea transmisă Curții Constituționale

06 febActual
Nervoasa Olguța Vasilescu, replică tăioasă pentru ministrul Apărării. Primărița nu e de acord cu acuzațiile lui Radu Miruță: „Cred că și cu busola în mână s-ar pierde prin Craiova”

06 febExterne
Țara europeană unde au fugit toți giganții auto din Europa. Germania, Franța, SUA sau Japonia au pierdut supremația

06 febActual
Vin geruri și zăpezi în final de februarie 2026. Prognoza meteorologică nu este cea mai optimistă

06 febActual
Păcăleala lui Ilie Bolojan pentru 2027. Impozitele se vor mări și anul viitor, în ciuda promisiunilor guvernanților

06 febActual
Falimentul bate la ușile Capitalei. Ciprian Ciucu nu mai știe ce să facă pentru a salva orașul de la un colaps financiar

06 febActual
Brandul de haine ieftine invadează Capitala. Unde se deschide primul magazin în care bucureștenii se vor putea bucura de prețuri mici

06 febSocial
Ministrul Muncii anunță noi forme de sprijin pentru pensionari. Vor putea primi până la 1.000 de lei

06 febActual
Sistemul e-SIGUR schimbă regulile pe șosele, iar șoferii vor deveni clienți constanți ai amenzilor

06 febActual
Se strânge lațul în jurul lui Robert Negoiță. Plasat sub control judiciar, edilul nu mai poate nici să-și continue activitatea în fruntea Primăriei Sectorului 3
Articole Similare

06 febEconomie
Majorările de taxe din 2025 au adus încasări record la bugetul de stat

06 febEconomie
Euro ar putea deveni mai puternic la nivel global. UE analizează stablecoins în euro

06 febEconomie
Bursele globale scad pentru a treia zi consecutiv. Tehnologia și criptomonedele amplifică volatilitatea piețelor

06 febEconomie
Șantaj sau reformă? Declic și Funky Citizens pun condiții Coaliției pentru bugetul anului 2026

06 febEconomie



