Mii de români sunt vizați! Această categorie va ieși mai repede la pensie. Vezi dacă faci parte din cei care vor ieși mai repede la pensie

Autor: Andreea Corina Chiriac, redactor

Publicat: 09-11-2018 19:45

Actualizat: 10-11-2018 11:01

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Vești bune pentru mii de români! Aceștia ar putea ieși mai repede la pensie dacă se numără printre cei din această categorie. Totul este prevăzut într-un nou proiect înregistrat recent la Senat.


Este vorba despre un proiect prin care angajaţii din sistemul medical ar putea ieşi mai devreme la pensie. Iniţiativa a venit pentru a reduce numărul cazurilor de epuizare, dar şi riscul de deces.


Potrivit propunerii legislative pentru modificarea Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, sunt vizaţi cei care au efectuat multe ore de gardă, notează
Capital.


Mai mult, aceste ore vor fi considerate ca o vechime în muncă şi s evor lua în calcul la stagiul de cotizare.


Totodată, propunerea legislativă prevede şi faptul că medicii şi asistenţii medicali care au efectuat gărzi “beneficiază, la cerere, de pensionare, fără penalizări, înaintea vârstei standard de pensionare, în cuantum direct proporţional cu numărul de gărzi efectuate, dar nu mai devreme de vârsta de 57 de ani, pentru femei, şi de 60 ani pentru bărbaţi”.

“În plus, datorită diferenţei de salarizare între medicii pensionabili şi cei tineri, fondul de salarii va putea scădea cu peste 30%, putând apărea astfel oportunitatea creării de noi locuri de muncă, iar banii economisiţi pot fi folosiţi pentru plata a mai multor posturi decât cele eliberate”, sunt de părere iniţiatorii propunerii legislative.

Citește și:

Lovitură de teatru în privința Elenei Udrea și a Alinei Bica! Ce fac, de fapt, în închisoare – Pentru ce sunt angajați oameni

Exclusiv Mega-cadou de Crăciun pentru Elena Udrea – ‘Semnalul’ pe care îl așteaptă avocatul său pentru a ataca


Atenție, români! Riscați amenzi usturătoare dacă nu sunteți racordați la acest serviciu

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri