Ministerul Educației face un anunț important! Ce se va întâmpla cu angajații din învățământul preuniversitar

Autor: Alexandra Iana, redactor

Publicat: 31-08-2018 18:16

Actualizat: 31-08-2018 17:09

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro



Federația Sindicatelor din Educație,, Spiru Haret" , a anunțat o decizie importantă și care va afecta mii de angajați, a Ministerului Educației. Federația Sindicatelor din Educație ,, Spiru Haret", a transmis,printr-un comunicat de presă, intenția de a diminua numărul de posturi de la nivelul învățământului preuniversitar, scopul fiind diminuarea cheltuielilor.


”La ora actuală, Ministerul Educaţiei Naţionale pregăteşte un ordin prin care vor fi tăiate peste o mie de posturi din învăţământul preuniversitar. Acest lucru va duce la o acutizare a crizei lipsei de personal calificat, existente la nivelul unităţilor de învăţământ. Riscăm, de exemplu, ca şcolile să rămână fără personal de pază şi întreţinere, în condiţiile în care sunt multe unităţi de învăţământ unde paza este asigurată din banii daţi de părinţi. Mai grav este că tăierile de posturi vor afecta şi procesul didactic, deoarece sunt vizate inclusiv posturi didactice”, anunţă sindicaliştii.


”Este grav că s-a ajuns în această situaţie în care, în loc să se majoreze costul standard per elev/preşcolar, MEN preferă să taie şi mai mult din cheltuieli, în condiţiile în care foarte multe unităţi de învăţământ nu au alocate la ora actuală fonduri pentru plata salariilor în trimestrul IV. Când toată lumea cere la unison creşterea calităţii actului educaţional, MEN vine şi ia măsuri care conduc la scăderea acesteia” , a declarat Marius Ovidiu Nistor, preşedintele FSE „Spiru Haret”,  în comunicatul de presă.






Sindicaliștii spun că o astfel de decizie nu poate fi luată de MEN fără a consulta partenerii de dialog social.






”Federaţia Spiru Haret solicită Ministerului Educaţiei Naţionale să se abţină de la orice măsură de diminuare a numărului de posturi, care este nu doar nejustificată, inoportună şi în contradicţie cu interesul învăţământului şi cu necesitatea asigurării unui act educaţional de calitate, dar şi ilegală”, se mai arată în comunicat.


Citește și:


Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri