Conform datelor publicate luni de Ministerul Finanţelor, deficitul bugetului general consolidat a urcat la 1,72% din PIB după primele patru luni din acest an, respectiv 27,35 miliarde de lei, de la 1,42% din PIB la sfârşitul lunii martie.
În perioada similară din 2022, deficitul bugetului general consolidat a fost de 1,23% din PIB.
"Execuţia bugetului general consolidat în primele patru luni ale anului 2023 s-a încheiat cu un deficit de 1,72 % din PIB, respectiv 27,35 miliarde de lei (Anexa nr. 1 şi Anexa nr. 2) datorat în principal de creşterea volumului de investiţii cu 58,0% mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, compensarea facturilor aferente consumului de energie electrică şi gaze naturale casnici şi noncasnici în valoare de 3,57 miliarde de lei, volumul mai mare de decontări de bunuri şi servicii pentru medicamente, încetinirea ritmului de încasări ale veniturilor, precum şi de influenţele implementării etapei a doua a Programului Sprijin pentru România", precizează Ministerul Finanţelor, conform AGERPRES
Veniturile totale au însumat 158,41 mld lei în primele patru luni ale anului curent, cu 9,7% peste nivelul încasat în perioada similară a anului trecut. Evoluția acestora fost influențată în principal de dinamica veniturilor din impozitul pe salarii și venit, contribuțiilor de asigurări, fondurilor europene și accizelor, în timp ce încasările din TVA au înregistrat un avans mai temperat (explicat printr-un efect de bază ridicat aferent anului trecut).
Cheltuielile bugetului general consolidat în sumă de 185,77 mld lei au crescut în termeni nominali cu 15,6% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent. Exprimate ca procent din Produsul Intern Brut, cheltuielile pe primele patru luni ale anului 2023 au înregistrat o creștere cu 0,3 puncte procentuale față de aceeași perioadă a anului 2022, de la 11,4% din PIB la 11,7% din PIB, scrie economedia.ro
Ministerul Finanţelor: Deficitul bugetar a urcat la 27,35 miliarde de lei după primele 4 luni, respectiv 1,72% din PIB
Trending

19 octActual
Serviciul militar obligatoriu în România, ar fi nevoie să revină. Avertismentul unui general NATO

19 octPolitica
Ilie Bolojan, viitorul președinte al României? Șeful PNL a vorbit despre viitoarele alegeri prezidențiale

19 octActual
România, locul 1 mondial la insolvențe. Până la final de an și în 2027, tot mai multe companii se vor afla în această situație

19 octActual
Decizia neașteptată luată de ginerele lui Mircea Geoană. Garett este american și vine dintr-o familie bună

19 octActual
Zonele din care vin cei mai mulți imigranți în România acum, în 2026. Schimbare notabilă față de anii anteriori

19 octActual
Cel mai scump condiment din lume se face la Bihor. Cu 3 kilograme îți cumperi un apartament în București

19 octSocial
Cât de devreme poți să ieși la pensie, dacă ai muncit cu carte de muncă de la 18 ani. Ce prevede legea

19 octActual
Se schimbă SGR, mecanismul prin care duci sticlele la reciclat. Modificare pentru amplasarea punctelor de colectare

19 octPolitica
Declinul UE, anunțat de Rareș Bogdan. Europarlamentarul susține că ar urma să vină o criză mai mare decât cea din 2008

19 octActual
Ryanair anulează zborurile spre 13 destinații. Lista curselor care nu vor mai fi efectuate, ce se întâmplă cu biletele
Articole Similare

19 octEconomie
Pompa de căldură, moft sau necesitate? Cât te costă și când recuperezi ce ai investit

19 octEconomie
Clubul select în care a intrat industria românească. Puține țări reușesc această performanță

19 octEconomie
Salariu de casier de Action. Suma pe care o câștigi la un part-time decent, ce presupune jobul

19 octEconomie
Curs valutar BNR 19 octombrie 2026: euro la 5,3368 lei, dolarul scade ușor

18 octEconomie



