Ministerul Finanțelor Publice reacționează după informațiile apărute în presă! Subordonaţii lui Teodorovici neagă tot!
Vineri, reprezentanții MFP au precizat că guvernul nu intenţionează suspendarea Pilonului II de pensii, acest subiect nefiind discutat în cadrul întâlnirilor cu oficialii europeni.
Potrivit acestora, oficialii români vor prezenta, în perioada următoare, rezultatul evaluării Pilonului II de pensii administrate privat.
„Ca urmare a informaţiilor apărute în spaţiul public referitoare la 'intenţia Guvernului de a inversa reforma sistemului de pensii din 2008, care a introdus Pilonul II de pensii', Ministerul Finanţelor Publice face următoarele precizări: Raportul DG ECFIN (Direcţia Generală Afaceri Economice şi Financiare din cadrul Comisiei Europene, n.r.), în urma misiunii de evaluare de la începutul lunii aprilie, prezintă doar punctul de vedere al oficialilor europeni asupra discuţiilor de pe agendă. În acest sens, afirmaţia „Guvernul are în vedere o inversare a reformei sistemului de pensii din 2008, care a introdus Pilonul 2 de pensii" este o apreciere subiectivă", afirmă reprezentanţii de la Finanţe, conform Agerpres.
Senatorul PNL, Florin Câţu, a scris, vineri dimineaţă, pe propria pagină de Facebook, că, în perioada 10-11 aprilie, au fost discuţii cu reprezentanţii Comisiei Europene despre faptul că România ignoră creşterea alarmantă a deficitului structural. „Guvernul Romaniei a informat Comisia Europeană de planurile sale de suspendare a contribuţiei pentru Pilonul II de pensii şi că va face această contribuţie facultativă', a scris senatorul liberal.
Reprezentanţii Comisiei Europene au arătat, în Raportul privind recomandările specifice de ţară pentru 2018, publicat în data de 23 mai, că recenta reducere a contribuţiilor la Pilonul II de pensii (de la 5,1% la 3,75%, n.r.) diminuează, pe termen scurt, îngrijorările fiscale, însă ar putea avea implicaţii negative pentru dezvoltarea pieţelor de capital.
Discuţia referitoare la Pilonul II de pensii a reapărut în spaţiul public după ce Programul legislativ 2018 pentru perioada mai - decembrie, publicat pe site-ul Ministerului pentru Relaţia cu Parlamentul în 28 aprilie, anunţa existenţa unui proiect de lege potrivit căruia contribuţiile la Pilonul II ar urma să fie suspendate în perioada 1 iulie - 31 decembrie 2018. Mai mult, documentul propunea o contribuţie a angajatului, în sumă fixă, de 84 lei în primul an care urmează să crească anual până la 125 lei în anul 5, dedusă din impozitul pe venit. Totodată, şi angajatorul ar putea plăti această contribuţie care, în cazul său, urmează să fie dedusă din impozitul pe profit în funcţie de mărimea companiei (50, 25, 10 angajaţi). De la începutul acestui an, contribuţiile sociale au trecut în sarcina angajatului.
În prezent, proiectul de act normativ nu mai este postat pe site-ul Ministerului pentru Relaţia cu Parlamentul.
Reacţiile nu au întârziat să apară, cele mai importante organizaţii din mediul de afaceri solicitând menţinerea Pilonului II.
Vezi și O nouă fabrică răsare în România! Anunţul a fost făcut de Lia Olguţa Vasilescu! Aici vor lucra sute de oameni
EXCLUSIV! Cine va fi viitorul președinte al României? Cozmin Gușă dezvăluie cine se află în spatele lui Dacian Cioloș de fapt
Despăgubiri uriașe după accidentul în care a fost implicat „microbuzul groazei”! S-a aflat cine ar putea plăti milioane de euro
Ministerul Finanțelor reacționează după informațiile apărute în presă! Subordonaţii lui Teodorovici neagă tot
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

06 febActual
Înalta Curte avertizează Guvernul asupra independenței justiției după scrisoarea transmisă Curții Constituționale

06 febActual
Nervoasa Olguța Vasilescu, replică tăioasă pentru ministrul Apărării. Primărița nu e de acord cu acuzațiile lui Radu Miruță: „Cred că și cu busola în mână s-ar pierde prin Craiova”

06 febExterne
Țara europeană unde au fugit toți giganții auto din Europa. Germania, Franța, SUA sau Japonia au pierdut supremația

06 febActual
Vin geruri și zăpezi în final de februarie 2026. Prognoza meteorologică nu este cea mai optimistă

06 febActual
Păcăleala lui Ilie Bolojan pentru 2027. Impozitele se vor mări și anul viitor, în ciuda promisiunilor guvernanților

06 febActual
Falimentul bate la ușile Capitalei. Ciprian Ciucu nu mai știe ce să facă pentru a salva orașul de la un colaps financiar

06 febActual
Brandul de haine ieftine invadează Capitala. Unde se deschide primul magazin în care bucureștenii se vor putea bucura de prețuri mici

06 febSocial
Ministrul Muncii anunță noi forme de sprijin pentru pensionari. Vor putea primi până la 1.000 de lei

06 febActual
Se strânge lațul în jurul lui Robert Negoiță. Plasat sub control judiciar, edilul nu mai poate nici să-și continue activitatea în fruntea Primăriei Sectorului 3

06 febActual
Sistemul e-SIGUR schimbă regulile pe șosele, iar șoferii vor deveni clienți constanți ai amenzilor
Articole Similare

06 febEconomie
Majorările de taxe din 2025 au adus încasări record la bugetul de stat

06 febEconomie
Euro ar putea deveni mai puternic la nivel global. UE analizează stablecoins în euro

06 febEconomie
Bursele globale scad pentru a treia zi consecutiv. Tehnologia și criptomonedele amplifică volatilitatea piețelor

06 febEconomie
Șantaj sau reformă? Declic și Funky Citizens pun condiții Coaliției pentru bugetul anului 2026

06 febEconomie



