Veștile bune vin din zona Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat (MMCCA). Ilan Laufer, ministrul de resort, a anunțat într-o conferință de presă că va lansa, la jumătatea lunii august, două noi programe destinate mediului de afaceri.
"În luna august, vom mai lansa două noi programe, respectiv Comerț și Microindustrializare. Astfel, primul program va fi lansat în 16 august, în timp ce al doilea la cinci zile distanță. Pe 16 august, vom avea lansarea programului pentru Comerț, cu un buget de 49,95 milioane de lei, și cu un grant maxim acordat de 250.000 de lei pentru fiecare beneficiar. Estimăm că vom avea minimum 200 de beneficiari cuprinși în program vor fi create 400 de noi locuri de muncă. Beneficiari vor fi IMM-urile cu minimum un an vechime", a spus Laufer, citat de Agerpres.
Vezi și După rachetele Patriot, americanii mai au o AFACERE pentru țara noastră! Cu ce propunere vin ACUM
De asemenea, potrivit ministrului pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, în data de 21 august va fi lansat programul de Microindustrializare, ce va avea o alocare bugetară de 74,36 milioane de lei, iar grantul maxim acordat per beneficiar se va ridica la 450.000 de lei. În plus, beneficiari vor fi IMM-urile cu vechime mai mare de un an în sectorul industrial.
Potrivit datelor prezentate de către Laufer, în cadrul noului program, se urmărește finanțarea între 165 de beneficiari și maximum 250, și se vor crea cel puțin 330 de noi locuri de muncă.
Cel mai nou program de antreprenoriat lansat de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat este cel destinat internaționalizării companiilor. Acesta a debutat luni, 31 iulie, la ora 10:00, și se va încheia vineri, 4 august, la ora 20:00.
Vezi și Deloitte ne lămurește: ce se va întâmpla de fapt cu salariile angajaților din privat. Cresc sau scad?
Ținta ministerului pentru Programul de internaționalizare din acest an este finanțarea între 100 și 150 de companii, pe baza unui buget de 5 milioane de lei, în funcție de grantul pe care îl vor solicita, dar și pe baza principiului "Primul venit, primul servit". Suma maximă pe care o poate accesa o firmă este 50.000 de lei. De asemenea, există o contribuție proprie de 10% a celor care aplică, deci grantul este nerambursabil în proporție de 90%.
Bugetul maxim eligibil este de 30.000 de lei pentru participări individuale la târguri și expoziții internaționale, 15.000 de lei maxim pentru participări individuale la misiuni economice în străinătate, 10.000 de lei pentru crearea identității vizuale a companiei, marcă, siglă, 10.000 de lei pentru site și aplicații pe mobil, 10.000 de lei pentru cursuri pentru angajații lor, 10.000 de lei pentru analiză de piață și studii și 10.000 pentru alte activități.
Programul are un buget total de 71 de milioane de lei pentru perioada 2017-2020. Pentru acest an, bugetul este de 5 milioane de lei, sumă care va crește la 20 de milioane în 2018, la 22 de milioane în 2019 și la 24 de milioane în 2020.
După lansarea înscrierilor, va urma o perioadă de maximum cinci zile lucrătoare pentru înscriere, după care o perioadă de 15 zile pentru evaluare, așa că firmele pot începe să facă cheltuieli eligibile cel mai târziu în luna septembrie.
Ministerul pentru IMM-uri lansează două noi programe pentru mediul de afaceri. Despre ce este vorba
Trending

09:11Actual
Adio, Dacia Logan și Sandero în România. Francezii de la Renault au luat o decizie radicală în cazul celor două modele

18:02Entertainment
Celentano din Las Fierbinți își pune georgiștii în cap. Jignire la adresa fostului candidat la președinția României

09:33Economie
Vinerea neagră pentru România. 13 februarie e data la care țara intră oficial în recesiune tehnică

12:58Actual
Cele două mezeluri de la Kaufland care costă doar 2 bani. Promoția supermarketului se aplică pentru cei care au card de fidelitate

15:23Actual
Colecția Pepco face ravagii în rândul doamnelor și domnișoarelor din România. Produsele sunt ideale pentru luna iubirii, 1 sau 8 Martie

16:35Actual
Boicotul Kaufland început de la o campanie nemaivăzută în România. Părinții sunt cei mai revoltați de inițiativa retailerului

10:03Economie
Profeția lui Petrișor Peiu (AUR) s-a adeverit. Recesiunea a început la trei zile distanță de la anunțul parlamentarului

10:50Economie
Economistul Ciprian Dascălu, verdict necruțător după intrarea României în recesiune tehnică

10:59Politica
Recesiunea l-ar putea înlătura pe Ilie Bolojan de la Palatul Victoria. Sorin Grindeanu nu mai are răbdare cu liberalul

11:31Actual
Pachetul de Valentine's Day de la Profi a devenit viral. Pare o glumă, fiind greu de crezut că ar asocia asemenea produse, dar se găsește la raft
Articole Similare

11:26Economie
Ilie Bolojan vrea susținere după intrarea României în recesiune tehnică. Premierul spune că acesta este hopul care trebuie trecut pentru a avea o economie solidă

10:50Economie
Economistul Ciprian Dascălu, verdict necruțător după intrarea României în recesiune tehnică

10:03Economie
Profeția lui Petrișor Peiu (AUR) s-a adeverit. Recesiunea a început la trei zile distanță de la anunțul parlamentarului

09:33Economie
Vinerea neagră pentru România. 13 februarie e data la care țara intră oficial în recesiune tehnică

11 febEconomie



