Vladimir putin

sursa foto:  qirim.news

Ministrul de externe rus, Serghei Lavrov: ‘Ceea ce se întâmplă în Ucraina este un război pe care Occidentul îl plănuiește de mult timp împotriva Rusiei’

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a învinuit Occidentul că încearcă „să distrugă tot ce este rusesc, de la limbă la cultură, care există în Ucraina de secole”, relatează The Telegraph și TASS.

„În Ucraina, toate acestea sunt în ordinea lucrurilor. Atât fostul președinte Poroșenko, cât și actualul, Zelenski, care au fost aleși sub sloganul stabilirii păcii, s-au transformat instantaneu, imediat după ce au fost aleși, în președinți de război, președinți rusofobi”, a declarat acesta.

Lavrov: „Ce se întâmplă în Ucraina este un război aproape real între Rusia și Occident”

„Când vorbim despre ceea ce se întâmplă în Ucraina – este un război, nu unul hibrid, aproape un război real, pe care Occidentul îl plănuiește de mult timp împotriva Rusiei”, a spus Serghei Lavrov în timpul unei conferințe de presă comune cu omologul său sud-african Naledi Pandor.

Mai mult decât atât, șeful diplomației ruse a specificat că Ucraina a adoptat legi care interzic educația în limba rusă, mass-media în limba rusă, și utilizarea limbii ruse în viața de zi cu zi.

„Orice contacte culturale legate de limba rusă sunt interzise. Și toate acestea sunt susținute de Occident”, a mai afirmat Lavrov.

În aceeași ordine de idei, ministrul rus de Externe a criticat țările occidentale fiindcă au trimis arme Kievului, conform b1tv.ro

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare